nimic nu e facut sa dureze, nimic din ce e palpabil, sonor, vizibil, odor si chiar daca am putea spune ca gustul poate fi uneori perfect nici el nu ne-a dus pana intr-acolo incat sa putem spune ca ceva e perfect.
nimic nu e perfect – DE CE?
- simplu , traim intr-o lume in care fiecare vede altceva , gusta altceva, mereu si mereu comparam si cantarim pe acea balanta care niciodata nu arata egalitatea dar nici nu are grade pentru absolut (perfect) pentru ca atunci ar fi ceva perfect sa cantaresti absolutul.
perfectul este o idee sau un ideal; e o idee in momentul in care tu ca individ te raportezi la puterile tale, la cunostiintele tale, la tot ceea ce e uman din jurul tau si chiar necuvantatoare sau nefiinta ca sa vezi,auzi, simti, atingi , gusti, palpezi sau ceva ceea ce niciodata nu vei putea, este un ideal in momentul în care este recunoscut ca universal valabil ca acel “ceva” sa fie supremul intangibil….
nimic nu e perfect pentru ca oricare din noi sau toti impreuna cautam sa demonstram imperfectiunea acelui “ceva”spre a arata-o tuturor ca o victorie absoluta si nu ca o alta dezamagire.
sentimentele sunt perfecte numai ca ele au termen de valabilitate , dar totusi atat timp cat sunt reale , viabile, valabile, valide ele sunt perfecte si ne putem bucura de perfectiune pentru o perioada de timp.
dragostea(iubirea) reprezinta sentimentul care imbina toate cele cinci simturi intr-o armonie perfecta.
nu poate fi perfect “ ceva” ce ar putea fi imitat , copiat, dublat.
nimeni nu a avut contact cu perfectul dar toata lumea crede ca macar o data in viata l-a vazut si in plus se mai si inspira din el.
in incercarea de a defini perfectul m-am oprit la cuvantul “brut”- si m-am gandit sa fie oare perfectul acea forma bruta? acel ceva pe care slefuindu-l il strici? perceptia umana sa fie mai slaba decat frumusetea naturii sau a greselii din care s-a creat?
natura e perfecta atunci cand e privita ca un intreg? e perfect pentru ca nu avem o alta natura cu care sa o comparam, dar ceea ce compune natura e imperfect asadar poate fi creeat un perfect din mai multe entitati imperfecte?
viata si moartea sunt perfecte? viata de ce ar fi perfecta cand fiecare si-o cheltuie cum vrea cum ii este scris sau cum ii este dictat iar despre moarte nu stie nimeni nimic oamenii de stiinta pot doar explica fenomenul fizic. Aici imi vine in minte celebra fraza” Bezna are o singura culoare – lumina o mie!”.
sa fie oare perfectul atat de general incat cu cat te apropii mai mult de el si intrii in specific sa devina imperfect?Astfel incat o capodopera e perfecta doar daca o vezi de la distanta?
Dumnezeu e perfect sau Dumnezeu stie ce-o fi perfect!
Etichete: barbatii-s de pe marte
carbonsin copsa mica producea negru de fum in perioada comunista.
cum credeti ca era orasul copsa mica? negru de fum bineinteles.
plantele, animalele, oamenii din copsa mica? la fel de negrii
primaria, spitalul, scoala si politia - negru, negru, negru
cea mai frumoasa zi din an? prima zi de iarna cu zapada
de ce? pt ca totul era alb si... logic...nu mai era negru!
cea mai urata zi din an? restul de zile de dupa prima ninsoare
echipa de fotbal "as amicii copsa mica". va las pe voi sa ghiciti ce culoare avea echipamentul.
oare cum era o nunta in copsa mica? sau oare cum arata mireasa in copsa mica?, pt ca despre inmormantari totul este destul de clar: culoarea funebra o gaseai peste tot.
povestile spuse de bunici copiilor, in care se descriau pajisti verzi, ape limpezi, cer senin, iele care danseaza in vesmintele lor alb transparente...in copsa mica asa ceva...era peste putinta sa iti imaginezi.
universul monocrom al copiilor le oferea imagini doar cu stafii, umbre, un furnal si oameni ce vin acasa de la munca cum altfel decat...murdari de fum, toate aceste sub un cer far' de stele intr-o camera goala, cu un calorifer rece si cu peretii plini de igrasie.
doar doua lucruri aveau culoare in copsa mica: dintii copiilor spalati de dimineata cu pasta " super cristal" si cele doua degete ale ginecologului!
Etichete: minciuni
in curtea spitalului municipal am gasit urmatorul anunt:
"sf. vasile" din com. afumati, judetul ilfov
ofera supraveghere si ingrijire
permanenta, asistenta medicala
24/24, 3 mese/zi, 2 gustari, camere
de 2,3 si 4 persoane, curte
primim cu alzhaimer
dementa mixta, diabet,
schizofrenie, fracturi
pret xxxx ron/luna
VA ASTEPTAM CU DRAG!
contact: 021xxxxxx
site: www.xxxxxxxxx
asta imi aduce aminte de un banc care suna cam asa:
soacra unuia face un atac cerebral si cade pe covor, asta innebunit suna repede la apelul de urgenta; in cateva minute vine salvarea si o ia. ajunge si omu la spital dupa ceva timp. la o ora dupa ce a intrat in camera de garda soacra astuia, iese doctorul sa vorbeasca cu ginerele doamnei cu atacu' cerebral.
am doua vesti una rea si una buna cu care sa incep?
tipic romanesc omu pune raul inainte deci: cu cea rea
soacra dumneavoastra a suferit un atac cerebral dar este in viata dar de acum inainte trebuie sa o ingrijit foarte atent, adica: trebuie sa ii cumparati un scaun cu rotile, ea nu mai este capabila sa vorbeasca asa ca trebuie sa fiti foarte atent cu ea, trebuie sa o hraniti cu mancare de bebelusi si sa ii schimbati scutecele de 3 ori pe zi si sa ii faceti toaleta.
omu' inebunit ii zice doctorului: doamne ce tragedie! nu inteleg ce veste poate sa fie buna acum pentru ca asta e raul absolut! deci care ar fi vestea buna?
doctorul zambeste si ii spune: eh, am glumit domnule, stati linistit ea a murit !
de Alexandru Macedonski
Mamei
Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca şi azi, neapărat,
Iar copacii printre crivăţ la pământ să se aplece
Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile...
Moartea groaznică, ce-n umbră mulţumirea şi-o rânjea,
Îngheţată sărutare-şi-aplecase peste ea
Şi pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmăşeală,
Vrând să şeadă pe un scaun, doborât de osteneală,
Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit,
Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată,
Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată
Printr-un ţipăt ascuţit.
Toţi îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'!
Se-ncercase, făr' să ştie, să mă scape de nevoi, --
Doctore, primi-te-ar sfântul, şi pe tine, doică, dracu',
Că mă nasc fără de voie nu puteaţi ghici şi voi?
Voi puteaţi băga de seamă, când cuprinşi de turburare,
Că de voie nu se iese încleştat de două fiare, --
Şi-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc...
Poate că trăisem încă într-această lume mare
Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de vieţile-mi trecute,
Care, bune ca şi rele, nu-mi fuseseră plăcute.
Poate cunoşteam ce este a trăi şi a muri,
Poate nu mai vream să intru şi să ies pe-aceeaşi poartă,
Poate că fugeam de viaţă, poate că-mi fugeam de soartă,
Poate vream în nefiinţă, o problemă-a urmări,
Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei
Toată iarba-nţelepciunii, toată floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar,
Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream târând în urmă o armată numeroasă
Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă
Şi să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă,
Ca s-apar posterităţii cum şi el ne-apare nouă
Şi să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar.
Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu cămaşa desfăcută peste pieptu-i de atlet,
Şi să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare
Pe când apele la vale, vorba lor şi-o spun încet.
Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină,
Trăsnet care mistuieşte, aer, apă, fum, scântei,
Sau o floare ce pe ţărmuri de pâraie se înclină
Şi dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate,
Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit,
Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate
Şi să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit.
Şi ce luptă trebuieşte din ce sunt să fiu iar visul,
Şi ce crude suferinţe până ce să trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai şi lung şi mic;
Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Să-ncetez să mai fiu timpul şi să nu mai fiu nici locul,
Şi să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic.
Părul meu de aşteptare o s-albească sau să cadă,
Ochii mei au să privească câte n-ar voi să vadă,
Pieptul meu are să geamă sub atingeri de dureri,
Corpul meu o să se plece cu încetul în ruine,
Mintea mea n-o să mai pună graniţi între rău şi bine,
Şi veninu-amărăciunei îl voi bea chiar din plăceri.
Cel puţin de-am şti ursita ce îndeplinim în lume,
De-am şti golul care-l umplem c-o făptură şi c-un nume,
Sau de-am şti de ce ne ducem, sau de-am şti de ce venim
Naştem oare pentru-a naşte, şi trăim ca să trăim?
Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă,
Prin copiii care-i naştem, alte umbre ca şi noi
Ce-n pustiurile vieţii, însemnează câte-o urmă
Ştearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi?
Toţi îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte,
Şi zdrobit de-mpotrivire m-am născut şi am trăit;
Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în şoapte,
Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit.
Muzicile răsunară la botezul meu cu fală,
Şi părea că intru-n viaţă pe o poartă triumfală
Iar purtat între dantele, de-ofiţeri muiaţi în fir,
Mă plimbam din braţe-n braţe, fraged ca un trandafir.
Pare că fusese-o lume destinată să m-aştepte,
Şi că am de moştenire tronuri pe-ale căror trepte
Pun coroane seculare toţi feciorii de-mpăraţi.
A! batjocură amară!... Eu eram din condamnaţi,
Făceam parte din ocnaşii ce pe şubrede picioare
Îşi târăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Şi de-aveam să urc, cu timpul, pe vreo culme radioasă
Ca şi eu să-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemată noapte, clipă rea şi nemiloasă,
Înfiereze-te azi plânsul ca şi râsul meu amar.
p.s.
azi implinesc 28 de ani, Macedonski ar fi avut 156
14 martie - ziua Pi
Etichete: literatura
suntem cu totii niste vrajitori!
de ce? habar n-am, poate asa suntem noi...
daca tara e in cumpana - hop apar trei, doua sau cea mai vrajitoare sa ne zica cum va fi in viitor. daca prim-ministru isi rupe brandu pe motor , ne spune mama lucerna cand o sa se repare sau daca a cazut de la balcon - daca se va mai repara vreodata. pentru castigarea unui nou mandat la cotroceni s-au sacrificat 3-4 gaini, s-a ars tamaie la greu, s-au facut incantatii, s-a plans si s-a ras deopotriva, s-au adunat toate-n miez de noapte la una acasa si au pus-o de o vrajitoreala maxima cu un vant si cu un pixel totul in scopul nobil de a afla adevarul. si au avut dreptate, viitorul este tot chel si tot la cotroceni.
daca au fost rapiti in irak trei ziaristi, imediat au aparut cateva mame (omida, silfida, kandida) care au bagat un foc de tabara, au facut o fiertura de musetel, au dansat ca si kevin costner cu lupii, au batut un caine cu lantu pana l-a luat mama dracului - la rugamintea noastra a oamenilor de rand, ca sa aflam daca aia respira oxigen din beci sau o punem de un parastas.
cand mutu a tras pe nas sau cand a luat pastile de slabit, situatia natiunii a devenit maro - cand se va remedia situatia? cum si in ce fel? mai joaca la fiorentina? isi va mai folosi nasul pe post de aspirator? o sa "o dea in aţe" la mondiale? toate astea le vom afla bineinteles de la mama dochia sora lu mama germania care a facut o gaura-n teva de gaz ( nu pentru a ghici ceva... stati linistiti, ci pentru a-si umple butelia) a dat cu toporu-n grinda si a descusut o minge de 35.
daca societatea romana merge catre o directie buna, nu putem afla sunta-n suta de la o institutie, caci am vazut cum au comis-o intr-o noapte cu flacari si topaieli, ci de la o alta vrajitoare care face research sociologic intr-o bila transparenta de sticla si vede: economie-borduri, sanatate-la plic, cultura-fara numar, fara numar, armata- scuturi nato sau scuturi p..., externe- good point juan, politie- pusca si cureaua lata...
cea mai mare vrajitorie se intampla la televizor - si la propriu si la figurat
vrajitoarea nikita iti poate spune cand, cum si de ce iti da un pumn in fata, cine este si cine nu e gay, daca vreo fata e curva sau nu, la o alta emisiune vezi cum unu scuipa serpi tinut de picioare-n sus de unii si el cu capu-n ligheanu cu lapte caldut, asta in anul 2010 - vrajala nu era metoda de scoatere a sarpelui ci aceea ca : sarpele trage la laptisorul incalzit... vorba aia ..e si el mic
vrajitoarea lady roxi aka manelista care ne-a uimit pe toti cum poate ea sa cante fara a avea pic de voce, vrajitorul tarky care isi foloseste magia in a-i transforma pe altii in gay - doar o simpla poza alaturi de tarky si toata media te stie de gay -nu e minunat?! asa ca fugiti de tarky ca altfel veti avea de suferit!
vrajitorul dârţă - e un fel de maicăl autohton, vrajeste copii... ce le face numai ei stiu...
mai e vrajitoarea senzual care are puteri magice si cea mai puternica e aceea de a nu face nimic, dar noi toti suntem imprersionati de realizarile celebrei vrajitoare! se mai trezeste unu din magie si se intreaba : cine masa-n cur mai e si asta?
dar ea are grija si de el intr-o noua aparitie la happy hour!
ati auzit de metrosexuali, daca nu, va spun eu - metrosexualul este persoana care se imbraca ca un gay, arata ca un gay, se poarta ca un gay, vorbeste ca un gay, dar ciudat...nu e gay, eh, noi avem vrajitoare metrosexuale: arata ca si vrajitoarele, se poarta ca si vrajitoarele, canta ca si vrajitoarele, dar nu sunt vrajitoare - ele sunt fetele de la bambi.
vrajitorul gigi smulge fire de par din barba popii, ca sa il ajute "al de sus" sa castige fotbalistii lui; toti ne intrebam ce treaba are dumnezeu cu firele crete a lu'ninja? iar asta deja e vodoo, nu e vrajitorie simpla - chiar cred ca are o papusa borcea pe care o inteapa cu acu ca sa ia dulaii gol
la noi guvernantii sunt cei mai mari vrajitori - din capodoperele vrajitoriei lor enumeram:
turismul
democratia
infrastructura
educatia
sportul
art. 47 din constitutie ce prevede asigurarea traiului decent
incantatia pentru vrajile astea a scris-o chiar eminescu: "era pe cand nu s-a zarit azi o vedem si nu e".
revin la vrajitoarele magiei albe care trateaza frigiditatea, epilepsia, impotenta cu cartile de tarot, taie capul la gaina, urla ca lupii la luna si trag o fiertura-n cazan - toate la 12 noaptea ( marea mea mirare nu e legatura dintre obiecte sau activitatile lor cu problema bietului om ci de ce la 12 noaptea? adica n-ar putea si ele sa aibe un serviciu ca si oamenii normali intre 10 si 18?
pot sa scoata si argintul viu din tine! daca aveti mercur in voi de la vaccinu ah1n1 - apelati cu incredere! - acum stim cine facea trafic cu mercur si rulmenti cu vecinii de la istanbul
noi nu il avem pe harry potter (inca) si nici pe vrajitorul din oz dar avem destui pe plaiurile dunarene, sper sa nu se razbune pe mine ca i-am vorbit de rau, asa ca daca veti vedea greseli gramaticale la mine pe blog inseamna ca chiar au facut-o.
p.s.
chiar si eu sunt vrajitor! pe la paispe'ani, una mica care spargea seminte de "floare" si care m-a lasat sa ii recit din francois villon mi-a spus : "la moara mami ce vrajala ai in tine!"
Etichete: land of choice, meserii
fiecare din noi ,cei cu masini second hand sau care nu-si permit sa-si faca casco au un „nea” care le repara automobilele.
al meu este nea titi.
nea titi este un om mic de statura cam la 1.60 grasut si chel. manutele lu’ nea titi sunt mici (evident) si surprinzator foarte foarte puternice.. nea titi strange suruburile cu mana , sub unghile lui nea titi este un intreg univers – particule din plilitura de pe ferodoul lu’ ala cu mercedes, uleiul de transmisie de la ala cu bemveu, jegul de pe tachetii lu ala cu dacia 1310, pe sub mustata si in jurul gurii e murdar de ceva negru (evident) de la un suflat in jigler. nea titi are bineinteles salopeta albastra ciordita de undeva sau primita de la cineva, pentru ca are sigla de la mobil 1 si cu mercedes...are si basca cu sfarc dar o poarta numai iarna. nea titi fumeaza, dar numai dupa ce isi termina traba si asta ca o satisfactie sau ca o realizare, la sfarsitul unei zile pline – e un fel de fumatul havanei de la final sau it’s the end when fat lady sings! in curtea lui nea titi se gasesc de toate pentru toti: motoare, cutii de viteza, usi, parbrize, bai de ulei, capote (nu truman capote ci capota partea din caroserie)eleroane, bascule, osii, bucsi, discuri de ambreaj cu sau fara ferodouri, bielete, amortizoare, arcuri, suruburi, prezoane, jante, etc, etc.
nea titi repara orice masina – treaba incepe in felul urmator:
ajungi in fata garajului, el are grija sa deschida usile de metal ca sa poti intra.
te intampina cu caldura
iti strange mana (cum v-am spus are maini puternice)
si te intreaba: care sunt simptomele? - domnule ca un adevarat chirurg...defapt este un chirurg pt ca mai tarziu e jumate bagat in motor si cu matele alea de la partea electica in juru gatului.
dupa ce dai o cheie se uita la tine si de fiecare data te intreaba – din ce an e? nouasnoua, aha!
dupa care da din cap nemultumit...
nea titi are doi prieteni: pe nea bebe si nea petre. nea bebe e depanator radio tv si il ajuta pe nea titi cu partea electrica – doar atunci cand il solicita, nea petre a fost inginer agronom si acum e paznic (badigard) la posta romana unitatea 285 din ferentari, nea petre se pricepe (zice nea bebe) la sistemul de rulaj ( arcuri, roti, frane, bielete, unghi de fuga, amortizor, flanse, bucsi..etc) dar la fel ca si nea bebe – doar cand il solicita.
ei apar mereu in curtea lui nea titi ca sa „puna diagnosticu” de fapt stim exact pentru ce vin ei acolo – „celebrul P.P.C.” (poate pica ceva)-mai o tuica, mai o vodka, un mic facut in spate la garaj, o bere la pet, un vin de la nea titi de la tara...intelegeti sper. intr-un moment de seriozitate ce dureaza de la 3-5 minute se pune diagnosticu care incepe asa:
da-i dom’le o cheie! (ei toti sub capota asculta motoru’)
nea titi – aha! Bate ceva!
nea bebe si nea petre – da ba , bate! (deloc surprinsi)
nea petre – e de la tacheti sau de la intinzatoru de curea! –ai distributia pe lant sau pe curea? eu- pe lant! el- aha! poate sa fie de la cureaua de transmisie!
nea bebe – bogdanets tata uleiul l-ai schimbat la timp? eu- da! el- fut-o-n paste pe masa! sigur e de la injectoare!
nea titi - e de la delcou! nu da scanteie!
nea petre – baiete ai probleme cu placa de ambreaj!
se pare ca aici a fost punctul de intensitate maxima (momentul principal al concentrarii)
urmeaza imediat:
nea titi -ba las-o –n p.... masii de treaba daca nu e de la delcou sa ma scuipi pe mine-n gura!
nea petre - e de la delcou o p... e de la tacheti nu vezi ca scoate fum negru!
nea bebe - ba sunteti doi prosti! (timp in care prinde un arc si accelereaza de la motor vummm, vummm, vummm) mdea, aceleratia n-are nimic dar e de la injectoare,nu mai stiti vw polo a lu gigi ca avea acelasi lucru!
nea petre – avea o... , iti spun eu ce avea... era sparta baia de ulei !
nea bebe – mmm baia de ulei...
moment in care pe langa gardul lui nea titi trece o vecina mai decoltata, cu pantaloni mulati si pantof cu toc cui carand in mana o scosa de rafie.
nea petre – maiculita...
nea titi – aoleu...ia la asta bre!
nea bebe – ba ! ce bunaciune! Asta nu-i aia din capatu’ strazii de o tine ala lu gherasim tamplaru’?
nea bebe – ba da ma, a dat si ghertoiu ala de bani si uite pe cine a adus acasa...
urmeaza celebrul moment „ glumele de autobaza”
nea titi – haide draga si pe la mine sa te duc in lumea viselor! am si bancheta acolo...
nea bebe - nu te du cu asta ca o are coxata!
nea petre – fata! nu vrei sa te ajut cu sacosa si dup-aia sa ma ajuti si tu cu altceva?
fata trece de gardul lui nea titi.
la geamul casei, nevasta lui nea titi, doamna Angelica il ia tare pe nea titi
doamna angelica – ce e titi strigi la muieri?!
nea bebe si nea petre – sa’rna ! ha!ha!ha!
doamna angelica – iti miroase si tie titi a tîr... ...ehe..
nea titi – intra fa in casa si dezgheata micii aia din congelator! (femeia bombanind ceva intra in casa)
urmeaza partea cu ce i-ar face fetei de dupa gard, daca s-ar trezi cu ea in pat, cate zile ar putea fiecare, de unde ar incepe si cat de tare e fiecare intr-ale jocurilor nocturne.
dupa acest moment inundat de hormoni masculini isi face aparitia doamna angelica cu 4 pahare de tuica si cu o sticla plina, toate puse pe o tava de inox.
barbatii bucurosi scot gemete, sunete si exclamatii de bucurie!
fiecare ia cate un pahar, si toata lumea e pusa pe fapte mari! (nea titi ma asigura ca in cel mult 3 zile am masina acasa), asigurare venita si de la nea bebe si nea petre , ca si garanti ai muncii lui nea titi.
doamna angelica ii da micii lui nea titi si toata actiunea se muta in spatele garajului – la gratar.
aici dupa inca un pahar incep istorisirile – cum nea bebe l-a batut pe gherasim tamplaru, gherasim care a fost toata viata lui suspectat de petre ca fiind securist, povesti despre copii lui nea bebe care si-au luat casa in italia, despre vanatoarea la care a participat nea titi, cum si-a cucerit nea bebe nevasta,chiar mi-a dat cateva sfaturi: femeia trebuie tinuta la respect! sa nu ridice nasu prea sus! cand ridica nasu ..pac! ii mai tragi cate una , dar nu tare ii dai si tu cu masura! sa te stie de imparat. eu ieri i-am dat decisiva.
ii multumesc lui nea titi pentru tuica si mici ii salut pe nea bebe si nea petre calduros.
pupat pe obraji pe doamna angelica.
nea titi ma trage deoparte sa discutam afaceri (adica imi cere niste bani).
ma asigura vorbind tare ca sa il auda si ceilalti doi ca „manopera se da la sfarsitul lucrarii”.
imi cere bani pe piese (deocamdata nu stie ce are dar sigur va avea nevoie de piese noi)
in primu rand trebuie sa cumperi piese, daca nu se gasesti piese nea titi are un prieten care poate face la strung orice piesa, in cazul in care nu se poate face la strung, nea titi te trimite la dezmembrari la un arab in otopeni si acolo mergi la sigur, daca masina e busita, nea titi iti face si thinichigerie, vopsit, lacuit..tot
dupa 3 saptamani masina prafuita a iesit din garajul lui nea titi si mi-a fost predata, a pornit la sfert de cheie. (daca nu pleaca la „sfert” nea titi o ia razna)
dupa inca 3 saptamani il vizitam din nou pe nea titi de asta data se incalzea motorul prea tare...(era pompa de apa) – 3 saptamani .....
Etichete: meserii
de Corneliu Coposu
cerne Doamne linistea uitarii
peste nesfarsita suferinta
seamana intinderi de credinta
si sporeste roua indurarii
rasadeste Doamne dragostea si crinul
in ogorul napadit de ura
si asterne peste munti de zgura
linistea iertarea si seninul
Etichete: literatura
versuri: Karma
copilita fara minte
nu-ti cer a ma iubi
dar te rog, te rog, fierbinte
da-mi o bucatica de....
(de ce, domnule de ce?)...
pai, de iubire armonioasa
si de faptu-ti fecioresc
domnisoara, domnisoara,
lasa-ma sa te lungesc....
(sa ma ce domnule
cum, domnule cum?)...
pai uite-asa frumos pe spate
da-ti fustita la o parte
sa-ti vad trupusorul gol
sa-mi descarc al meu pistol....
(pai cum domnule, pai c-c-cum..
vrei sa ma impusti?)...
pai nu te-mpusc ca esti frumoasa
si esti plina de-al tau foc
domnisoara, domnisoara,
lasa-ma doar intr-un loc...
(unde domne, unde te crezi aicea?)...
pai in padurea-ntunecoasa
unde soare nu era
(era intuneric)
domnisoara, domnisoara
nu nu nu si da da da....
(ce-au facut domnu? ahhh aaa eee
aaahh da )...
multumesc copila draga
pentru fapta ce-ai facut
eu de azi inainte
doar pe tine-am sa te ....
(sa ce, domnule, sa ce?
adica suntem aicea... )
sa te tratez ca pe-o regina
ca pe-un ingeras ceresc
domnisoara, domnisoara
doar pe tine te iubesc!!!
( ma ce domnule ma ce...
ahhh pe mine... )
(domnisoara, domnisoara,
ahh s-a terminat... BINEEE)
Etichete: cantece vechi
Cand m-am apucat sa scriu acest post am rememorat muuulte meserii din lumea asta si m-am oprit asupra uneia mai „speciala” acea de clontar, mai pe intelesul tuturor dentistul sau stintific stomatologul.
Totul a inceput acum multi ani, probabil toti cunoastem acea perioada cand dintii „de lapte” cad si in gura apar lopatarii permanenti.
Dupa schimbarea tuturor oscioarelor din cavitatea care emite anumite claxoane sau logoree apar , se ivesc, rasar dintisorii permanenti!
E! eu am observat ca am un punct negru pe un dintisor. Ca un cercetas bun, indemanatic si curios am purces la analizarea acelui mic punctulet care dupa o atenta cercetare s-a dovedit a fi o gaurica!
Pestera ursilor, pestera scarisoara, ialomicioara ereu pepsi fata de ceea ce descoperise je. Speologul abia nascut la fel ca si criminalistul facea cercetarea la fata locului cu un lux de amanunte nemaivazut si anume – dinspre exterior catre subiectul principal. Cand ajunsesem sa vad minunea din dintisorul meu intra pe usa tata!
- Nu cu scobitoarea, ci cu asta (si imi arata periuta de dinti- wtf si ce sa fac cu asta? Nu incape...)
Dupa un timp , timp in care micul punct ajunsese mare a trebuit sa il vizitez pe el, pe... clontar!
Acum povestesc, mai bine zis... va reamintesc cum e la stomatolog... pt ca eu, am fost ieri...
Zambetul, bucuria, veselia si buna dispozitie a dentistului si a asistentei lui cand te vad intrand in cabinet este invers proportionala cu durerea si pumnii dati in perete de la sfarsitul zilei!
Stomatologul te invita sa stai pe scaunul acela lung „de tortura” – observati va rog nuanta malefica a expresiei „te invita” si primul lucru pe care il observi imediat este o lumina foarte puternica care-ti inunda toata cutia craniana pana la cerebel...aaa nu cantaretul ci bineanteles organul.
Apoi urmeaza intrebarea: „ ce te doare?” ai trei variante de raspuns: 1. Nu ma doare nimic (cu siguranta iti vor descoperi ei ,stomatologii, ceva si apoi... te va durea); 2. Ma doare un dinte ( aici sunt 2 variante A: extractia sau smulgerea...mmm minunat, am realizat ca au facut o pasiune pentru cleste si cat de repede scot un dinte si B: „incercam sa-l rezolvam” te va durea 3 saptamani sau dupa 24, 48 ore urmeaza extractia; 3. Te doare un dinte sau ceva...dar zici ca nu te doare nimic (chiar esti copil...astia-s experti in descoperirea durerii... in cel mult 3secunde descopera ceva care cu siguranta te va durea, si accentuez cel mult 3 secunde).
Urmeaza partea de analiza a gurii (alaturi sta asistenta si invata): „vai dar ce ocluzie ai!” (ce cacat e aia?) „ai o muscatura sa-ti traiasca!” (o fi de bine?!), „trebuie sa intram pe canal la asta!” (pe canalu’ cui ? la cine?), „asta-i obturata deja” (cine dracu mi-a astupat maseaua?)...etc
Instrumentele dentistului: are o oglinjoara mica...dragalasa sau chiar simpatica cu care se uita in spatele dintelui si ...in alte locuri in gura ta...dar tot cu acea oglinjoara mai verifica daca e dintele tare si pocneste cu el in dinte : pac-pac-pac, ori te doare de te caci pe dumneata pe loc ori nu, cert e , ca nu este placut sa faca pac-pac-pac. Are un instrument indoit si ascutit cu care sapa, cred ca sunt inebuniti dupa chestia aia ascutita, cu aia verifica cat de mare e caria si ti-o infige in dinte...wow bestial, sa simti metal in dinti...nimic nu poate fi mai stresant; cred ca ar putea sa faca orice cu chestia aia, ati vazut shawshank redemption? Eh daca un dentist e in celula din parnaie cu chestia aia ar putea lejer ,lejer sa evadeze si chiar i-ar face placere sa faca gaurele gaurele in zidu inchisorii. Suflatoarea de aer rece –e geniala , l-as omori cu mana mea pe ala care a inventat-o! Cand iti baga un jet de aer rece in gropita din dinte cred ca poti muta muntii in secunda aia... . clestele – cand ai ustensila asta in mana , ei sunt sefi, regi, tatal sau mama tuturor saunt stapanii absoluti si declara dictatura absolutista (nu stiu exact daca nu e pleonasm)la ei in cabinet, pot sa smulga si maxilarul cu totul daca ei vor...oricum tu asta simti. Seringa de anestezie – seamana cu instrumentele de tortura din evul mediu sau cu ceva mai recentele obiecte vazute in seria de filme saw ; are o chestie de metal ce protejaza doua degete, de acolo apasa si tine de ea astfel incat iti poate infige acu prin dinte si sa iti iasa pe cur daca ei vor...normal ei sunt the master . sugatoarea este de plastic sau de metal si suge tot... saliva, sange, sange, sange si bineinteles limba cand nu mai exista nici un lichid in gura. Si ultima dar de departe cea mai importanta, infricosatoare, si chinuitoare, asa numita regina durerii – freza, este un fel de sceptru al dentistului, cu aia face orice, sapa, pileste , gaurete, foreaza, masa-n cur...tot frate ...e cea mai tare!!!...dar de indata ce iti atinge dintele esti pisat tot, tot spatele e ud, capul tremura pentru ca simti ca si cum un ac iti trece prin creier, iar la o urmatoare vizita numai sunetul ei iti provoaca transpiratii reci.
In timpul operatiunilor din gura ta, sunt cel mai curios om din lume, pur si simplu as vrea sa fiu langa clontar sa vad si eu ce dracu face ... dar imi trece imediat ce atinge un nerv si apoi privire mi se muta la loc pe tavan...scuze pe becu ala puternic .
Dupa ce a terminat de gaurit te lipeste cu o pasta si nu tre sa mananci cateva ore! Treaba e ca atunci ti-e foame de mori...ai manca si cacat ai manca orice, nu se poate...timpul curge fooaarte greuuuu.
Uneori dentistul te sfatuieste sa faci detartraj! Uneori ti-l ofera si gratuit- da-i reject! Ce poate fi gratuit si nedureros la stomatolog! Doar servetelul cu care-ti stergi sangele de pe bot si apa cu care te clatesti!
Dentistul se aseamana cu proctologu cred ca ar fi trebuit sa faca facultatea impreuna – amandoi se uita intr-o gaura de-a ta, amandoi baga mana si scormonesc intr-o gaura de-a ta, si amandoi iti pot spune cu o exactitate uimitoare – ce ai mancat asta-vara!
p.s.
tare as vrea ca omu sa aibe dinti in cur ca sa-l muste pe proctolog de nas!
Etichete: meserii
in drumul spre tarile calde un mare stol de flamingo a aterizat pe helesteul de langa sat! ciudate fapturi ! l-a asta s-a gandit pentru prima data omu nostru! i-uite fratili meu batlani rozalii! dupa cum bine stiti, situatia taranului roman din vremea activistilor de partid, a pionierilor veseli si a soimilor portocalii era daca nu imputita cel putin cacacioasa. painea de 1kg venea rar la bacanie, trebuia mai degraba sa astepti pana vin ai de la oras cu franzelele(pe vremea aia faceau comert cam cu orice sa poate baga intr-un sac), dar si aia vindeau painea cu 25 bani pana la 1 leu mai scump. carnea ioc, nada, rien, nicht, none etc nu gaseai nici mort si vorba aia...sa-ti omori orataniile sau patrupedele din curte care produceau- mai un lapte, mai un ou, mai cacareze...etc nu se cadea sa faci. tot ce puteai gasi la alimentara comunala era: peste oceanic, peste oceanic, peste oceanic in conserva (piramide), mazare la conserva (munti) si pasta de tomate (restul magazinului si tot depozitu). asa ca egretele,batlanii, gastele alea cu picioare subtiri , gat lung si roz trebuiau sacrificate numaidecat pentru imbuibarea taranusului roman. problema mare era ca nu prea te puteai apropia de ele, pusca nu avea decat vanatoru – dar pana la ocolu silvic era de mers...mult si la o adica de ce sa imparti pasaretu cu altii? creaturile astea holbate si cu cioc imens zburau pe partea cealalta a helesteului cum incercai sa te apropii de ele la mai putin de 7-8 metri. era sfarsit de noiembrie, campurile arate, stufu, ‘nalt si uscat si se auzea taiat de lemne, deh, oamenii se pregateau de iarna... mare i-a fost mirarea acestui om cand s-a trezit de dimineata si totul era alb in jur, drumu cu polei si geata pe copaci chiciura si helesteu bocna. a zambit malefic, ochii ii luceau, si-a luat unealta cea mai draga si s-a dus pe helesteu. a cosit piciorusele inghetate de la flamingo care ramasesera priponite in gheata si dupa ce si-a umplut caruta cu pasaroi roz a plecat catre casa. toata iarna a dus-o bine... si-a pus si carne la borcan!
Etichete: minciuni
"imi acordati un dans" de Stefan Banica
asta seara la opt este bal
dans, antren si doar trei lei biletul
minunat, asortat e bufetul
si-au adus doua orechestre-n local
este-un fum si-o harababura
si-un miros de velur si liliac
vine ora cand trec la atac
cavalerii de mare anvergura
va rog sa-mi acordati
domnisoara dansul acesta
hai nu faceti pe modesta
daca vrei imi inchei si vesta
va rog sa-mi acordati
doar un dans numai o data
eu stiu sa ma port cu-o fata
observati am si cravata
intr-un colt stau baietii ca sfintii
nu indraznesc sa intreprinda nimic
ca sunt fete frumoase nu zic
da-s venite la bal cu parintii
va rog sa-mi acordati
dreptul sa va invit fata
un tango va jur si gata
o aduc inapoi la tata
va rog sa-mi acordati
pentru dans o inviore
trei minute pasuire
observati sunt om subtire
un macist e netuns de asta vara
dovedind ca Darwin n-a gresit
primul sine paseste grabit
cu un aer ce te infioara
imi acordati un dans
te poftesc sa nu faci nazuri
c-ai putea sa ai necazuri
mai cunosc eu niste cazuri
imi acordati un dans
ca din frageda pruncie
eu sunt iute la manie
te previn ca sa se stie
dans...
luand curaj dupa-un ceas de tacere
un baiat trist si-nsingurat
de o fata s-a apropiat
si timid primul dans el ii cere
va rog sa-mi acordati
vreau sa zic ca eu... adica...
as dansa, vedeti, dar... si... ca...
nu indraznesc fiindca mi-e frica
va rog sa-mi acordati
si orechestra da semnalul
si deja e ticsit localul
doar ei doi sunt ïn tot balu
pararam pararam pam pam....
Etichete: cantece vechi
votul poate fi furat!
ai smecherit votu?
ti se pare ca galeata, uleiu, zaharu, faina si punga de orez iti sunt suficiente pana la urmatoarele alegeri?
ti se pare ca nu esti suficient de inteligent ca sa iti faci o parere despre unu din candidati si ti neaparat sa iti impuna dom’ primar unu?
nu ai televizor? nu ai radio? nu citesti un ziar?
geaca pe care ai primit-o iti va tine de cald 5 ani?
crezi ca datorita celor ce te indeamana sa faci o smecherie ai vazut tu centrul bucurestiului?
nu ai mai fost niciodata cu autobuzul?
ai nevoie de milionu ala jegos de ti-l promit ei?
pentru milionu ala primit stii ca poti sa iei amenda penala mai mare decat ce ti-au oferit ei?
chiar crezi cu tarie ca oricare din ei va face ceea ce promite, astfel incat merita sa faci pentru cel “adorat” orice sacrificiu (chiar si libertatea ta sa o pui drept gaj)?
daca intri la “bulau” crezi ca o sa le pese de tine, de situatia ta sau de familia ta?
cum crezi ca va fi viata la parnaie?
cum te vei simti alaturi de violatori, bulangii, suti, talhari, jegosi si criminali tu care ai furat un vot? (pt ca esti la fel ca si ei)
familia ta e mandra ca ai primit sacosa cu merinde? dar tu?
cu siguranta noi nu suntem mandri ca tu existi!
Etichete: land of choice
omu nostru si-a dezvoltat o noua pasiune pentru sportul cu bolizi fiorosi, visa in fiecare zi la mihai leu, titi aur, eugen ionescu-cristea, dorin motoc, etc visa viteza in coasta, macadam, speciale, pit stopuri etc. pentru a-si indeplini visul era necesar ca sa obtina permisul de conducere, asa ca s-a apucat sa invete. invatand si-a dat seama ca a facut o pasiune si pentru scheme grafice cu intersectii, scheme cu politistu care ridica un brat sau care face semnal cu bastonul luminos, intrebari care ii pun in incurcatura chiar si pe profesionisti privind remorca sau greutatea pe osie, in acelasi timp a luat la buchisit singurele carti “cu greutate” existente in acea perioada: manualul de depanare dacia 1300 cu motor francez si manualul de reparatii pentru mobra si hoinar. la scoala de soferi a fost invatacelu lu’ unu nea petre care era cunoscut peste tot chiar si pe la el la bloc ca mare atotstiutor in ale masinilor (tipu ala de maistru incruntat, cu manutele grasute si murdate de negreala, murdar pe la bot pt ca a suflat in jigler, si care se uita urat la tine si te cearta de zece oricu celebra: - ce i-ai facut bai copile?… iar ai mers cu ea ca nebunu!...) in timpul cursurilor din poligon omu nostru a fost felicitat de toti indrumatorii pentru realele “skill”-uri care ieseau la iveala dupa orele petrecute in cockpitul daciei 1310. dupa 2 luni de training asiduu, cu rugaminti la diferiti prieteni de-ai lu nea petre sa faca ore in plus, cu toate chestionarele facute perfect chiar de doua ori, cartea cu cele 1000 de intrebari era rupta la colturi de cat de “muncita” era, a venit vremea examenului:
rezultatul – a picat examenul!!!
ce s-a intamplat?
la proba din poligon, a facut un traseu excelent si a scos un timp record, a fost chiar felicitat de maiorul care supraveghea executarea misiunii ofiterilor de politie in cadrul examenului auto cu soferii civili, indemnandu-l ca dupa terminarea tuturor probelor sa se inscrie la examenul pentru soferi de coloane oficiale. apoi a urmat dezastrul… examenul de traseu – pe toata ruta s-a comportat exemplar politistul felicitandu-l de nenumarate ori pentru alegerile facute in trafic si chiar in discutiile pe care le-a avut cu ofiterul i-a sugerat cateva posibilile schimbari pentru fluidizarea traficului in anumite zone si chiar amplasarea de noi treceri de pietoni in dreptul pietei sudului. aproape de finalizarea examinarii politistul l-a indemnat sa “ o calce” iar la o curba luata mai in ac de par organul a zburat din masina. s-a salvat pt ca a reusit sa se prinda de bara de deasupra masinii de care statea agatata sigla galbena cu specificatia “scoala”. martorii spun ca din cauza vitezei ,politistul, falfaia ca drapelul.
pacat totusi ca la examenul scris a luat la grila 27 de puncte din 26 posibile (1 punct i-a fost acordat numai lui special pentru caligrafie).
Etichete: minciuni
de Eugen Barbu
Toamna, Dunărea venise aspra şi muradară, cărând vite umflate şi murdării dinspre Viana. În sălcii se înstăpânise galbenul şi vântul despuiase apoi toată frunza, cărând-o leneş spre mare, ca pe un gunoi de aur. Pragurile de iarbă înlemniseră şi paserile plecau în cârduri. La amurg, fugarul, unul Ioachim, tâlhar de codru, ce belise doi boieri cu muieri cu tot la o petrecere, nemaiputând să-i sufere pentru viclenia lor îndelungată, auzea nechezatul cailor de pe celălalt ţărm.
Omul nu aprindea focul de frica poterelor, mânca papură şi peşti cruzi, parcă uitase să vorbescă şi urla uneori ca lupii, dimineaţa, să-şi sperie somnul. Sta de opt ani pe o limbă de pământ, sub un acoperiş prăbuşit iarna sub povara zăpezilor şi iar ridicat primăvara de doi crăcani de plop bătrân, scoşi şi ei din bolboroseala Dunării. Să nu fi fost toaca de la schitiul Ostrov, bătând noapte de noapteceasurile de slujbă, Iachim ar fi înnebunit. Toaca şi clopotele rare, cu zvonul lor de aramăla premăririle cele mari...
În unele nopţi limpezi, când sta vântul şi totul se vedea până în fundul lumii, zidurile schitului de maici creşteau în văpaia lunii, drept în mijlocul apei, de ziceai că au sosit turcii cu galioanele lor de fildeş de la Stambul. Atunci, deasupra locurilor se înălţau fumuri verzi şi se auzeau nemaipomenite şi dulci voci muiereşti cântând spre slava lui Dumnezeu.
Rumânul visa mămăligi galbene şi fierbinţi, colaci crescând cât o masă de calici şi un cazan clocotitor cu laptele în spumă, iabraş şi şuierând ca vinul. Îşi aducea aminte de vechi ospeţe şi lua o gură de pământ, mestecând lacom.
După aia, începură ploile. Pe ţărmul celălalt, departe, ciobanii îşi strigau de fircă câinii, putrezind lângă oi, cătând la ceaţa oarbă din jur. Era vremea când tâlharul scodolea în jur cu o plută, scobită cu un cosor, hrană pentru iarnă.
Plouă săptămâni în şir, de-ai fi zis că-i potopul. Prin văzduh nu mai trecea nici un suflet. Tăcere de moarte şi spaimă. Fluviul prevestea ceva cu glasul lui şuierător de la adâncuri.
Înaintea viscolului, de trecuse Brumărelul, cerul se albăstri, înalt şi părăsit, căpătând pe la chindie nişte oase albe, înţepenite ca un schelet. Malurile de pământ se mâncau încet, apa fura îndărătnic din ţărm. Numai dincolo, dealurile rămâneau nemişcate, albe şi înalte. Deasupra se ridica pravul, purtat de curent ca nişte voaluri de mirese. La schit clopotele băteau a mort. Acum şi-n primăvarămoartea îşi aduna humzetul ei negru.
Ciobanii se închinau spre răsărit, cu faţa la soare. După aceea se întorceau spre fluviu şi i se închinau şi lui, dar el trecea rece, cu peştii şi vietăţile sale de dedesupt.
În decembrie, îngheţul căzu aprig după un spic de zăpadă şi zidi Dunăreîn tăcere şi moarte. Iarba rămasă sta ţeapănă ca nuiaua. De sus nu mai cădea nici lumină. În tăcerea înspăimântătoare, Ioachim aştepta şi el, se mira ce.
Trecu o iarnă cu zăpadă puţină. Mai devreme decât se aştepta, tâlharul auzi cum crapă lacătele de sub dulama de piatră a Dunării. Totul începu într-o noapte când inima fluviului se rupse cu mare zgomot, de ziceai că s-au prabuşit munţii. Dimineaţa dinspre apus se auziră tropote înfundate, ceva se înghesuia încoace, nişte trupuri mari şi grele, apoi, la vale, se iviră spinări uriaşe, albe izbindu-se şi încălecându-se. Tot ce stătuse încremenit crăpa şi scrâşnea. Ieşise soarele vesel şi din copci sărea peştele nerăbdător să-l prinzi cu mâna de bezmetic ce era.
Ioachim sta gata să lepede sarica murdară şi roasă, privind la amorţeala timpului. Urzeala lui Prier, cu dulceaţa ei nesfărşită se apropia. Două săptămâni şi mai bine, fiarele apei se rostogoliră, certându-se, rupând ţărmul şi ducând stânele spre mare, cu ciobani cu tot. Ânecaţii strigau spre tovarăşii rămaşi cu glasul lor bolovănos şi bărbătesc, dar aceştia nu se mişcau, ştiind ce puternică e Dunărea. Morţii dispăreau în ceaţă, ca şi când ar fi trecut într-o curte vecină unde-i aştepta liniştea şi cei duşi înainte.
La începutul lui Florar, după ce apa cărase tot ce strânsese iarna, Ioachim văzuse şi o biserică cu sfinţi de ipsos, risipiţi odată cu altarul şi naosul. Dunărea înflorise de icoane şi de strane de lemn de chiparis, care cântau înecate. Alţi ani ea adusese chiar şi o moară cu aripi, cai umflaţi , poduri şi magazii cu acoperişuri de şiţă.
Într-o astfel de dimineaţă, când clocotul cântător al valurilor se mai liniştise şi apa se albăstrea nemilos sub cerul palid, tâlharul stă lângă buza lui de pământ şi privea în susul apei. N-avea ce face, fluiera. Ciobanii de pe ţărmul celălalt pieiseră, ori plecaţi în munte cu oile, ori fugind dinaintea duşmanului. Soarele ardea răzbunător. Ziua, ca lacrima. dinspre Turnu nu se zărea niciun caiac. EWra linişte, ca înaintea unui foc mare. Spinarea puternică a Dunării se pustiise. Pământul mustea, de iarba nărăvaşă şi verde.
Numai că, iată, pe la nămiaz, se ivi iar ceva, parc-ar fi fost daruri, parcă apele aduceau un Răstignit sau vreo sfântă de Regină, cu braţele adunate pe piept. Ioachim sări şi se uită mai bine.
Întâi a trecut o fată înecată, cu obrazul de porţelan, tânără ca paiul, prefirat de apă, cu buze aprinse neumflată, cu ochi dulci-albaştri privind spre cerul neîndurat.O ducea Dunărea repede, repede.
Tâlharul şi-a dat una cu palma peste ceafă a mirare. Şi numai ce iar s-a ivit o făptură, şi alta, şi alta. Nouăsprezece numărate, moarte, numa-n cămăşi albe de inişor, neplânse şi neîncercate, toate frumoase ca zânele, cu ţâţele abia înmugurite. Veşmintele lor spuneau că fuseseră fecioare.
Dăduse vrăjmaşul în ţară şi maicile de la schitul Ostrovului nu vruseseră să cadă în robie.
Pe ultima, cea mai frumoasă, o mireasă trupeşă, cu părul de-i ajungea până la glezne, Ioachim, tâlharul şi nebunul, fugit de atâţia ani din lume, a tras-o la mal şi-a trăit cu ea câteva zile, până n-a început să putrezeasca.
Etichete: literatura
dragii nostrii,
am facut vinul la tara
totul a inceput cu povestea vinului
–soiul, nobletea; culoarea de la alb-verzui pana la rosu inchis asemeni sangelui de taur, apoi buchetul, parfumul de la fructele parguite de toamna pana la cele mai picante arome ale orientului.
-procesul facerii, glumele tip: avem nevoie de trei tatoase care sa joace sarba cu picioarele goale peste bobabele prinse inca in ciorchine, stropind in laturi si nimeni nu se va supara
-mustul – are rolul lui, trebuie sorbit din pumn ca sa aibe vinu noroc la fierbere si sa indeparteze putregaiu
-pastrama – berbecut sau oaie , trebuie sa fie neaparat picanta si sa fie pusa pe plita incinsa , sa sfaraie de bucurie ca la masa e alaturi mustu rosu cel spumos
-tuica fiarta bauta inainte de inceperea zdrobitului- ca sa mearga bine celui ce face vinu si terminand in zori cu berea gheata tinuta afara.
asta este povestea…
am ajuns la tara… ne-am oprit sa bem o cafea intr-o carciuma uitata de dumnezeu acolo, cred, de pe vremea lui carol. carciuma este vis-à-vis de gara, o gara de munte de unde pleaca dimineata taietorii de lemne spre codrii intunecati si de unde vin dup-amiaza femeile cu cosuri pline cu una-alta, ce s-o mai gasi pe la targul din valeni. in carciuma fum de-l tai cu cutitu, daca n-ai cutit sa-l tai cu ce-oi vrea tot nu vezi nimic. La tejghea o carciumareasa, cu paru ros – permanent, ea respira “aerul” ala de acolo vanturat de trei palete ale ventilatorului din tavan. ce sa fie? spuse ea cu un sictir in glas si cu coatele pe tejgheaua umeda si otetita. trei cafele si o apa. alaturi de masa noastra sunt trei persoane : una bucata babuta cu sal verde legat la gat, barbasu’ care trage nervos dintr-un carpati si fie-sau, un holtei cu mustata moale geaca de blugi si palarie verde – ei sorb in tacere fiecare cuvant a lui dan diaconescu cand prezinta inmormantarea lui dolanescu (emisiunea in reluare), noi sorbim in tacere cafeaua.
bem cafeaua si mergem sa descarcam strugurii din masini. in timpul descarcarii isi fac aparitia 3 (trei) taranusi – rude dornici nevoie mare sa ne ajute.
-la cat strugure e ici sa numa din boasca mai faceti un butoi de vin! daa si e vin bunnn, auzi, auzi …da cu sacii ce faceti?!
-nimic!
-nimic?! ca am nevoie de niste saci, io tre sa iau varza de la socra-miu din gradina… si daca..ma gandeam…
cand incepe facutu vinului taranusii isi dau cu parerea ( sunt maestrii la asa ceva) asemeni vecinilor de la bloc care se inghesuie sub capota daciei si ca niste adevarati experti iti sugereaza: e de la jigler, noo e de la delcou, va spun eu ca am mai patit e de la tacheti! – astia la fel: dom-le mai intai zdrobesti tot si ii bagi in butoi si lasi acolo mustu o saptamana, altu – ce saptamana ma! pana maine e gata si il bagi in butoi! apoi problema fierberii:
-asta fierbe un pic nu mult..
-pai pana la craciun am inteles ca e gata…
-de craciun e gata baut (rade taranusu)
-la jumatea lu’ noiembrie e gata
este jumatatea lui noiembrie, vinu inca fierbe…
-dupa ce fierbe il tragi si ii pui tuica
!!!(tuica-n vin?!?)
incepe zdrobirea strugurilor – ce mai ramane nezdrobit ii zdrobim cu mana (deh zdrobitoru facut de taranus la el in atelier). taranusii curiosi de ce sa ii zdrobim cu mana? ete asa… c-asa vreau io!!!
bagat strugurii in teasc. teascul l-am primit tot de la unu din taranusi – taranusu iti da teascu murdar de zeama de struguri, pamant, praf, mucegai si putregai…dar dupa folosinta lui il vrea curat…ca de… asa ti l-a dat si el tie.
-de ce trageti mustu prin sita? ete asa… c-asa vreau io!!!
-pai o sa stati pana dimineata!
-asa, si?!?
intre timp am pus grataru... pastrama, must, bere… au mancat taranusii tot ne-au lasat asemeni cantecului popular “cu dejtu –n gura”.
la ora 4 noaptea au plecat “rudele” , manacti, bauti, cu 2-3 litri de must…si sugarandu-ne ca in cazul in care nu avem gaini, porci…etc la bucuresti sa aruncam boasca ca nu e buna la nimic
la ora 6 dimineata am terminat treaba. Franti, morti si nervosi.
La 6. 30 apare un taranus.
-M-am gandit mai bine… as avea nevoie de boasca, eu mai fac o tuica, mai pun apa si zahar peste ea mai iese d-un vin…
dupa un somn lung am plecat la bucuresti…
Dupa o luna…
am ajuns tot acolo… am fost invitati sa bem “tulburelu” lor. acru mon cher. ne-am simtit ca englezu de la aeroport care le-a sugerat prietenilor romani : next time when I come back, please don’t give me same wine “otet”.
tulburelul nostru… cel rosu – dulce si puternic ca un cal naravas (dupa 3 pahare te pune la pamant), cel alb avea culoarea galben auriu- parfumat si sec, cel roze – culoarea grapefruit-ului roz, miros tare si foarte foarte parfumat.
la anu’ ne gandim sa-l bagam pe piata… avem si eticheta (PAJISTEA BUJORULUI – asta pt cei care au vazut secretul lui bachus).
Etichete: obiceiuri si traditii
de Tudor Musatescu
veti stii despre mine ca de cand am fost adus sunt bine sanatos si o duc foarte bine cu ocna, ducand o viata foarte frumoasa si avand de toate, casa, masa si imbracaminte, toate fiind foarte frumoase si in cantitate de prisos. eu mam obisnuit foarte frumos cu viata de aici astfel ca- cu ajutorul lui dumnezeu- mai am patru ani si trei luni ca mia scazut si preventia, iar noi cei de la pasional si minori, fiind foarte bine tratati, traga nadejdea a nu muri inainte de a ma intoarce acasa, unde doresc sa va gasesc in cea mai frumoasa viata si sanatate, atat pe dv. cat si pe toti ai nostrii, afara de nea gligore al tatii vetii care a fost martor mincinos la procest si pe care - cu ajutorul lui dumnezeu - am sa-l cotonogesc in bataie.
pe la noi prin curte este timp foarte frumos si de doua saptamani de cand m-a adus, ploua si este noroi dar noi acum ne stergem pe picioare cand intram in casa astfel ca totul este foarte bine si frumos.
cu munca de aici eu mam obisnuit foarte frumos numai la inceput imi cam facea sete ocna dar m-a invatat nea costica recidivistu, un om foarte cumsecade de aici, care este acum a doua oara tot pentru omor, sa ling sare ca vaca si atunci imi trece, ceea ce am si facut si - cu ajutorul lui dumnezeu -setea mia trecut intr-un mod foarte frumos, incat in prezentul de fata, nici trei galeti de apa nu mai beau cu totul pe zi.
veti stii despre mine ca nu mam imprietenit cu nimeni afara de dl. director care este un om foarte bun si se poarta foarte frumos cu mine, caci nu vreau sa ma amestec printre hoti si delincventi care a facut fapte urate la viata lor, eu fiind un baiat cumsecade care mi-am facut datoria dand foarte frumos in cap lui bietu gheorghe cand l-am prins ca umbla, dumnezeu sa-l ierte, dupa teleleica de fira caci cu ocazia procestului mam convins si eu ca este asa ceva alegesar prafu de subiectu ei. dar insa eu tot mai trag nadejdea sa ma mai intalnesc o data cu aceasta femeie care am auzit ca acuma sa ajuns si sfacut servitoare in bucuresti ca luato avocatul care ia suptinut procestul in contra mea si cu ajutorul lui dumnezeu nu mai am decat un singur gust, sa ii rup greabanul in bataie si so trimit dupa bietul gheorghe, dumnezeu sal ierte ca diin cauza lui lam omorat si el trebuia sa faca ocna acuma si nu eu care nam fost vinovat cu nimic si mam purtat foarte frumos cu el , ca daca naveam sapa la mine - nici naveam cu ce sal omor, caci eu, dupa cum am spus si la procest nu iam dat sal omor ci numai ca sai crap capu ca sal invat minte sa mai ia si alta data tiitoarea altuia luandui margele si alimonata din balciu cu banii pe care lam imprumutat eu ca sa imi cumpere un briceag cu doua limbi si tirbison, astfel ca am fost in legitima aparare, cand i-am dat pe la spate.
acum imi pare foarte rau de el, ca mas fi servit de el foarte frumos la mancat si la alte trebuinti caci nam nimic cu ce sa ascut sau sa tai cand am trebuinta.
doresc tata si mama si scumpi mei parinti, doresc ca micili mele randulete ce am terminat a va scrie sa va gaseasca in cele mai frumoase momente ale vieti si de mine sa n-aveti grija, caci eu sunt la ocna si o duc foarte bine si frumos dar grija sa aveti decat de dvs. si de celelalte vite ale noastre.
al dumneavoastra fiu de suflet ce vi lam mancat, va sarut mainile foarte frumos,
gheorghe dita
detinut secsea pasional
penitenciarul loco
Etichete: literatura
1 milion de oameni merg sa vada moastele sf. parascheva. de ce?
sa fie oare pt ca nu le-au vazut niciodata? aiurea, sunt aceiasi oameni care merg an de an la iasi sa se inchine sau ma rog sa inchine (daca au pahare si nu beau din butoi) la/sau in cinstea cuvioasei. sa fie in semn de multumire? e! as, sfanta nu a avut altceva de facut decat sa multumeasca un furnicar intreg, oare din 1 milion de oameni niciunul nu e nemultumit, frustrat, jignit, in cacat cu banii sau familia are probleme sociale, il cauta politia , etc?... sa presupunem ca juma' din ei vin in semn de multumire iar ceilalti pt unele mici cereri cum ar fi: achitarea datoriilor, gasirea unei gagici, gasirea unui gagiu (astea-s dorinte exprimate de oamenii "rupti din soare"), sa ia fie-mea la examen ca-i desteapta foc, sa treaca si fiu-meu in clasa a 6-a ca a facut-o deja de 4 ori si "rade "copii de dansul..etc. bun, jumatate-jumatate, unii-s cu multumirile ceilalti cu nevoile. acu cele doua tabere pot cumva sa traiasca si fiecare sa se roage-n felu lui, sa fie pace, ca toata lumea sa o cinsteasca pe cuvioasa? raspuns. nu. de ce? pai hai sa vedem - ce i-ar determina pe cei 1 milion de crestini care au venit impreuna, intr-un pelerinaj la sfintele oase sa se certe? 70.000 sarmale (pai cum sa le ajunga? cum sa imparta sarmaluta? in cate bucatele?), 500l vin - daca un crestin normal bea aprox 1/2 l vin fara probleme - cum sa se descurce? eu as propune ca alaturi de lumanari sa se vanda si paie pt baut, astfel s-ar rezolva problema, nimeni nu ar stii cat a baut celalalt, ar fi totusi imbulzeala la gura butoiului. 500 pahare cu bere - astea-s pt cine? pt doamne si domnisoare? eh, as! tot pt crestinii neinsetati, care dupa vin beau bere si dupa acest carcalete devin razboinici, si vor sa pupe ei primii pe parascheva ca e ziua ei si ca au batut atata drum pt asta si sa-i zica la multi ani! urmarea - impingerea babetelor pe jos, tragerea cacililor negre pe nas vaduvelor si suturi in cur la copii. 600 kg mere - imaginati-va, vin-bere-sarmale (focus pe varza)-mere, yuhuuu se lasa cu noroi!!! ministeru de interne a prgatit jandarmi ca sa asigure ordinea. pt ce? teoretic toti sunt crestini, piosi care au venit acolo pt post si rugaciune. nuuu mon cher! barbatii beti uita ca trebuie sa o pupe pe cuvioasa, femeia ca taiata urla ca-i bate jendaru pe iubitul ei ros in obraji, "cu pumnii si picioarele-n cur si i-a mai dat si cu bastonu peste nas si acum e pocit ca dracu...ptiu, ptiu doamne iarta-ma ca am spus numele necuratului!!!". babele in toata invalmasala aia ajung lipite de gard sau de poarta "lacasului de cult" injurand, tipand,fac aceiasi galagie ca si detinutii de dupa zabrele care, de foame, bat cu lingurile in gamele. popii cu barbile pana-n pamant canta ceva pe nas gandindu-se la coliva ramasa, iar ai mai tineri din ei vand la tarabe diferite acareturi cum ar fi: cruciulite, carti de rugaciuni, tamaie, uleiuri, bratarici, iconite, chestii de la manastirea din athos (daca ai asa ceva , e semn clar ca esti bomba la tine-n sat, defapt nu ai ce cauta in pelerinaj daca nu ai nimic de la manastirea respectiva), diferite crucifixuri cu beculete, pe jesus fosforescent - toate dar toate au precizarea alaturi de pret ca-s sfintite. intrebare: daca se poate sfintii o cruce cu beculete de 1000 culori si iisus e fosforescent, ce nu se poate sfintii? si inca una: hramu asta e o sarbatoare pt biserica sau un maaree motiv de a face afaceri?
in acest timp in piata publica au loc proiecte electronice religioase.nu stiu exact ce-s alea dar presupun ca se va prezenta viata sfintei cuvioase in imagini. dupa acest moment tehnico-artistic, pentru a-i trezi pe oamenii din piata primaria s-a ocupat si de un concert rock si de un foc de artificii. adica pleci din orasu tau,enorias fiind, pe drum cantece sfinte si post, ajungi la biserica, bei vin si bere, manaci sarmale, daca mai ai timp pupi si icoanele (mai ceva ca iordanescu), ai concertu tau dupa ce mananci mere, te bati cu jandarmii (in cazu ca n-ai apucat sa pupi sarbatorita), te vei linisti la o proiectie religioasa si la final concert rock...nu e minunat?!?
va asteptam cu drag la bucuresti urmeaza pe 26 octombrie sf dimitrie!!!
Etichete: land of choice
domnule draga,
sambata, m-am deplasat pe bulevard la targu de lucrusoare vechi ale aristocratilor snobi.
aveam nevoie de asa ceva... la targ gasesti tot ce nu vrei, tot ceea ce ai aruncat dealungul timpului, tot ce ti-au aruncat parintii dealungul timpului, tot ce ai vazut la bunicu'-n pod dealtfel targu de antichitati trebuia sa aibe sloganu:
ai avut? - ai pierdut? - ce ramane de facut? - vino la targu de lucruri vechi sa-l recuperezi!
tractorase, motorase, ace, brice si carice, bonibon, sandy belle si topi top - de toate pentru toti si intr-o cantitate mai mult decat suficienta.
asadar - am vazut:
una bucata porc mistret (1m lungime - mai degraba copil de mistret) impaiat - wow, cine nu si-ar dori un astfel de exemplar!!! dupa o scurta negociere am obtinut pretul de 400 lei (un boier anticaru..., zi si tu!); nu l-am luat, pentru ca nu stiam unde sa il pun... pe tv'eu, nu, acolo sta pestele albastru de stica pe macrame', in hol...nu, ca nu se pupa cu stergaru si oala de lut de pe perete... hmmm cert e ca grigore antipa ar fi fost invidios ca am un asemenea exponat. maestru anticar dupa ce m-a consultat din priviri si m-a masurat de sus pana jos ca sa se asigure probabil ca sunt un cumparator cu staif si un fin cunoscator a salbaticiunilor imbuibate cu paie 'ntransele , m-a asigurat ca nu ii cade paru' mistretului. asta ar mai trebui sa si naparleasca, ori sa alerge prin casa si sa lase paie pe covor!
am mai vazut una bucata anticar, cu joben, in frac (olecuta ca mic de dumnealui), bracinarii cu vipusca de saten (un pic cam mari - il strangeau la subrat - adicatelea mon cher cu jlitu' la buric), era atat de interbelic si autentic maestru asta cu par alb/dalb incat m-am intrebat daca se vinde pe el sau l-au adus pe post de reclama la hamurile de cai mascati.
am vazut oale de lut, fuior, oale si ulcele, diferite dispozitive arhaice pentru torsu lanii, mulgerea vacii, facerea si desfacerea 'copirisilui de pe casa, furca pt urcat nucile-n pod, toate acareturile parca luate de la muzeu' taranului roman de care te poti lipsi si pe care in eventualitatea achizitionarii lor nu isi gasesc nici o utilitate, nici macar una estetica.
- cum ar fi: "am pus putina asta de lemn langa plasma-n living ca sa moara taranii de oftica!!".
vand coarne cerb, vand craniu de batal si coarne de muflon - cine mai doreste cine mai pofteste - acum sincer, unde dracu le mai pui si p alea? ce mama dracului sa faci cu bogatiile osoase ale unui caprior sau a unui berbec? asezata pe un perete-n veranda ca sa stie lumea de la intrare ca a intrat in casa unui vanator desi ei isi vor da seama imediat ca au intrat in vestul salbatic al unor prosti care au si aere de robin hood.
insigne cu jocurile campenesti ale judetului alba - unde si de ce sa le porti pe astea? esti mandru ca faci parte din breasla colectionarilor de insigne si tocmai asta-ti lipsea pentru a-ti intregi colectia? ce vor spune ceilalti emo kids cand atasezi pe ghiozdan insigna miraculoasa alaturi de cele cu smile, tokio hotel si panic! at the disco?
vand masa si doua scaune din marmura - curiozitatea a depasit orice frontiera - nu mi-am putut explica de unde le avea? de la ce biserica sau din curtea carui domnitor? unde le-a tinut pana acu (in niciun caz la bloc)? cum le-a adus (aveau aprox 1 tona fiecare)si cum le duci acasa (in caz ca le cumperi)?
eram absolut sigur ca la carti vechi nu se inghesuia nimeni. de ce? pai exista can-can, ciao!, libertatea si alte scrieri colorate si pline de informatii "utile"; la ce iti trebuie sa cumperi droit civil din 1894?
vand sabie de ofiter, stilet, petlite, decoratii, grade miltitare - prietenu meu danets vinde bunic batran care a facut razboiu' si a venit si pe jos de la stalingrad, iti poate povesti o serie world war II de pe national geographic traita live!
antichitati sunt peste tot, la tine-n debara, la bunicu-n pod, pe taraba in mijlocul orasului, la tine in scoala, in parlament... nu conteaza cine si de ce la vinde important e cine si de ce la cumpara.
scot la vanzare un cartof uscat si un borcan de muraturi de la revolutie!
Etichete: cultură hmm
intr-o zi imi voi cumpara un pistol cu capse si voi impusca gunoierii care vin sa ia gunoiu de la ghena , ghena care se afla la aprox 20 metri de geamul de la camera mea, in speranta ca se vor speria de moarte si vor fugi ca potarnichile ( ma rog alea nu fug ci zboara, dar intelegeti voi) ca sa nu ma mai trezeasca dimineata; am si eu ceas desteptator nu imi trebuie urletele voastre, nici bubuiturile tomberonului scuturat si nici miros de varza stricata. dupa ce m-am trezit ma duc si cu racheta de badminton voi starpi porumbelu’ care saptamanal se caca pe parbrizul masinii mele (ce o fi mancat frate asta,… balastru!! – nus daca ati remarcat dar sa fiu al dracului daca se duce asa usor balega aia alba si uscata). In drum spre serviciu i-as sparge roata unui taximetrist cu un cornet cu ac, ca sa vada si dumnealui cum e sa te claxonexe unu sau altu’ si nu tu pe ei; dupa cum bine stim - in trafic secunda reprezinta durata de timp de la aprinderea becului verde al semaforului si pana la primu claxon al taximetristului. secretarei i-as da o carte de colorat pt fie-sa, pe care o vad saptamanal pe holurile cladirii jucandu-se foarte atent cu un scaun, la solicitarea ei de a primi o jucarie maica-sa ii da scaunu ii zice sa se orienteze, - ha, de parca ar fi busola… si pentru muma-sa niste andrele noi sa faca ceva constructiv (vorba aceea vine iarna si e frig..) in loc sa isi strice ochii la zuma ori luxor. celor 2 colege ale mele le-as face cunostinta cu cei doi doi masculi “bine” de la compartimentu IT pentru ca m-am saturat sa le vad imbracate “strident” in scopul promovarii si de ce nu pentru a elimina mult iubita barfa pe care o incearca fiecare cu mine separate, cu scopul transmiterii informatiilor necesare , cum ca cealalta e o stricata, iar ei ar mai renunta la world of worcraft si ar atinge pt prima data o femeie. Sefului meu i-as canta “ daca vesel se traieste fa asa … (inca invat in limbajul mimico-gestual pentru “ies la pensie!!”). in drumul meu spre casa de la munca as accesa teleportarea dar la cate masini ar dori sa se teleporteze probabil ca si acolo ar fi coada… baietilor din spatele blocului le-as sugera sa nu mai fumeze iarba si a sparga seminte injurandu-l in acelasi timp pe becali ci sa faca ceva constructiv…de pilda sa vorbeasca cu fetele care fara masculi au ajuns emo poate poate s-ar lega ceva. Vecinilor mei care ies in halat in gradina din fata blocului si beau cafele de dimineata si pana seara asteptandu-l pe fiul lor sa vina cu jeep-ul lui gigant sa le aduca banutii mult doriti de la fetele care produc i-as transforma in puscariasi la vacaresti si le-as spune colegilor detinuti ca-s violatori de copii mici, in acelasi sac l-as baga si e dârtă. inainte de culcare i-as da pistolul cu capse nevestei sa resolve problema in caz ca sforai… e totul roz - I save the world today!
Etichete: barbatii-s de pe marte
un cunoscut de-al meu si-a cumparat loc de veci.
am realizat in acel moment ca nu e singurul caz pe care-l stiu. sunt si membrii ai familiei mele care detin un astfel de imobil. de ce sa iti cumperi loc de veci?!
pai hai sa vedem:
1. ai fost in egipt de curand si ti s-a parut o afacere buna (vezi keops, kufu, mikerinos).
2. fiind bun imobil intra in piata imobiliara deci are un pret. in bucuresti de pilda ground 0, este cimitirul bellu. poate fi dat si la schimb . 2 locuri de veci la bellu central pe cripta ultimu rand la patrunjelu'.
3. nu stii cand mori si au unde sa te bage - comme on... nu inteleg de ce sa iti pese unde vei fi pus dupa momentu blue screen. si ai tu certitudinea ca te vor baga in cei 4 mp pe care ii detii la bellu?! tu dupa moarte devii alterabil pe cand locul tau de veci va devenii un bun cat de cat valoros.
4. moartea ta a produs oricum durere, pierdere financiara (mai ales daca erai principalul finantator); avand loc de veci ii scutesti tu pe ei sa iti mai cumpere groapa! - serios?! chiar iti pasa?! de ce?
5. cel din groapa (asta e locu de veci - o groapa) nu esti tu! sunt niscai ciolane si putin par si unghii. de ce sa te tina pe "tine" acolo cand tu esti everywhere.
6. daca tot ti-ai cumparat groapa? de ce dracu nu ti-ai luat si coparseu, macar aveai acu si palton. dar de ce dracului mai stai pe lumea asta?
moartea e un obcei e o traditie. moartea este neagra, cu cat incerci sa o faci mai gri cu atat devii mai penibil. cavou in care odihneste toata familia - crezi ca aia dupa ce te-au suportat o viata mai au chef sa te suporte la infinit?
loc de veci inchis cu termopan - de ce? sa nu iti ploua in groapa? crezi cumva ca vei fi "mai rece"? am vazut targ la romexpo de articole funerare - cosciug cu aer conditionat - pt ce? de incalzit nu te mai incalzesti poate doar groparu daca e obsedat sau niste satanisti daca si numai daca sunt posedati/ sau ai nevoie de a/c sa te tina proaspat (fresh) - crezi ca lenin asta si-a dorit?
serviciu de inbalsamare - cica ca sa te mentina intr-o stare acceptabila pana la inmormantare - wtf? de ce sa apelezi la asa ceva - nu dai bine in poza? - apropos pozele de la inmormantare sunt de mare efect - "uite cum plangea veta - curva dracului cat l-a iubit, si ia uite si la nevasta-sa normal ca nu plange i-a mancat sufletu porcu asta de sta tolanit".
costumu si pantofii de carton - de ce? ai venit pe lume gol si pleci imbracat?! iti mai e rusine de cineva? aaa le e lor rusine " normal ca avea amanta ia uite ce dota era" - mda, nu prea e recomandat si de ce pantofi de carton si nu adidasii tai rupti cu care te duceai la fotbal si faceai scheme a la ronaldinho - sa protejam mediu - acu suntem si ecologisti. si daca te ingropa gol ia gandeste-te nu era ultima ta sansa sa la arati curu' mancatorilor de cacat care nici acu nu se opresc si spun vorbe alese despre tine stiind ca tu nu ii auzi dar toata lume ii aude si de...da bine...ipocritii!!
serviciul de bocitoare pai sa nu ai concert live la un asa moment - tanti nuta bocitoarea principala care zice de cate lucruri bune ai facut si baking vocals tanti aglaie si tanti safta care zic de astia cum se vor chinuii fara tine - apoi vor fi nemultumite ca la inmormantare la pardalian bulibasa le-a dat cate 200 marafeti la fiecare.
odata ce ti-ai intins copitele s-a terminat cu viata treci in alt loc mai bun, un destept spunea ca tranzitia dintre nastere si moarte e cel mai greu moment.
suntem un neam de oameni care radeau de moarte - si asa plangem in fiecare zi de ce sa ne intristam ca unu o duce mai bine decat noi? si in plus mai are si grija sa ne mearga bine ..de acolo de unde e el.
hai sa ne traim viata si hai noroc. clinc au facut berile dupa discutia asta miercuri seara la o bauta.
Etichete: obiceiuri si traditii