bogdanets' blog

ma simt ca şi în zicala "a plecat la paris bou şi s-a întors vacă".
să nu mă înţelegeţi grşit: iubesc arta şi tot ceea ce ţine de ea, îmi place pictura şi ştiu să deosebesc impresionismul de cubism ştiu că degas picta balerine şi că picasso îţi punea gura în loc de ureche; îmi place paul verlaine, baudelaire, hugo şi să fiu şi patriot: macedonski, coşbuc , eugen barbu; ştiu cine au fost: durkheim, weber, comte şi i-am citit şi pe giddens, fukuyama şi le bon - am vazut şi pe aripile vântului şi robocop (nu sunt mari opere de artă dar mi-am aus aminte de siropoasa aia şi de jumate omul de tinichea), am văzut şi am citit şi teatru... înţeleg că pentru frumuseţea artei unii regizori trebuie să aibă diferite abordări al jocului pe scenă şi îl înţeleg pe deplin şi chiar no comment.

introducerea asta a fost făcută pentru a putea să vă relatez cam ce am văzut eu la teatru contemporan:

un bun prieten de-al meu m-a invitat la o piesă de teatru contemporan nu mai ştiu exact numele piesei şi nici autorul, regizorul, scenaristu pentru că aşa sunt eu mai uituc. oricum era ceva de genu: blonde cu fuste mini, tocuri mari şi rock and roll (aproximativ în ordinea asta nu are importanţă titlul ci ce se găsea în el)şi era jucat de doi străini şi un român sau româncă, pentru că erau doi băieţi şi o fată, nu ştiu exact fiecare de unde era de loc.
încăperea unde se juca era o sală cu pereţi de rigips de un alb perfect, locurile nu erau rezervate de dinainte de spectacol, nu erau nici treptele vreunui teatru antic, nici fotoliile de catifea de la naţional ci fiecare stătea unde vroia după bunul plac pe jos. eram acolo tot felul de oameni ca in parcul ioanid - şi tineri şi copii şi pensionari, unii interesaţi de felul abordării teatrale, alţii la o a doua vizionare, alţii la prima vizionare dar mai avuseseră contact cu teatrul contemporan şi eu. numai cei ce au descoperit manuscrisele de la marea moartă pot descrie o emoţie şi o curiozitate unică în viaţă pe care am simţit-o şi eu când am luat contact cu ceea ce înseamnă teatru contemporan.
s-au stins luminile de pe un videoproiector au inceput sa apară diferite imagini cu cei trei actori care se strâmbă ... ok, am zis... de dom-le e contemporan. imaginile rulau pe o muzică electo, un fel de break-bit dar care se repeta la 2 minute asta până să apară actorii - din ce am dedus eu chestia asta cu imaginile era un fel de briefing, un fel de instructaj mental şi fizic pentru a fi 100% pregătit de a viziona actul cultural - dacă ar fi venit comandantul din armantă şi ar fi urlat la noi, sunteţi pregătiţi? da!să trăiţi într-un glas am fi strigat toţi, atât de tare eram prinşi mental de ceea ce se întâmpla.
a început piesa! au apărut cei trei actori semi-dezbrăcaţi şi am început să se lovească cu nişte crengi de palmier - poc-poc, nu tare ci aşa cam cum te bate turcu cu crengile după ce ieşi din saună.
după un timp, unul din actori, invită pe cineva din sală -,norocosul am zis,- să îl lovească pe actor cu o altă creangă . actorii purtau peruci blonde şi muzica era ritmată..bing bang, bing bang, biiinnnng bannnng şi de la capăt bing bang...înţelegeţi sper. actorii au fugit şi s-a facut linişte. de undeva de după un perete o voce puternică(transmitea mesajul cu ajutorul unei portavoci) ne-a anunţat că el e regizorul piesei, că mumă-sa a murit când el avea 12 ani şi că la 16 ani s-a operat de apendicită. apoi din nou lumină, din nou bing bang, actorii nu se mai loveau cu crengi ci de astă dată faceau nişte semne la public - în ignoranţa mea nu pot să vă spun dacă vroiau să ne transmită actorii ceva sau dacă ei încercau să comunice cu noi ori poate semnele, grimasele, şi rânjetu tâmp de pe faţa lor vroiau să spună că sunt întradevăr un tâmpit; cert e că momentul tensionat (pt mine) a trecut destul de repede şi a apărut unul din actori dezbracat complet a luat videoproiectorul şi îi făcea felul dacă mă pot exprima suficient de cultural în timp ce actriţa se zbătea pe jos pe o muzică psihedelică de îl făcea probabil invidios şi pe vasile voiculescu în prezentarea lostriţei care se zbate pe uscat. videoproiectorul a scăpat din ghearele omului gol şi ne-a arătat nişte poze cu peşti morţi. actorii au apărut cu nişte tăbliţe la gât pe care era scris 100 euro. piesa s-a terminat.
în drum spre ieşire o pereche de pensionari foarte serioşi vorbeau cu actorii spunându-le "minunat, remercabil, felicitări - ne-a plăcut cum a-ţi accentuat partea cu moartea universului!"
W.T.F.!!! - ce moartea universului?! ce rock and roll, ce fuste mini, ce tocuri mari? cine dracu-s aştia şi ce caut eu aici?! după ce m-am asigurat ca prietenul meu nu făcuse mişto de mine şi după ce m-am asigurat că şi el e la fel de prost ca şi mine, am râs ca boii şi ca nişte oameni de cultură ce eram în acel moment ne-am dus la o berărie.

am scris-o acu 4 ani, imi place si acum...

Ochi negrii, verzi, caprui, mici, migdalati, albastrii, deschisi, mari, atenti, inocenti, inlacrimati, inchisi, parsivi, privire hoata, cu subanteles, atenta, impietrita, mirata, sarut dulce, umed, dulceag, delicat, mangaiatul buzelor cu limba, sarutul buzei de jos, sarut pe gat, sub ureche, coapsa, sold, dimineata nefardata, insorita, intre cearceafuri,ochii la televizor si mintea la seara ce a fost, dimineata adormita, eu mahmur, seara misterioasa, lunga, neagra, ochii la fel de negrii, buze roz, dinti albi, spranceana ridicata, pantaloni ecosez, camasa desfacuta, rochie neagra, parfum tare, fin, profund sau discret, miros de frezii, scortisoara, citrice sau tropical, vin roze, alb parfumat, rosu tare si sec, fumul albastrui de la o tigara, mana la tampla, discutii lungi, fara noima, ras prostesc , ameteala, vers, glume, mici ironii, film, bol cu floricele, o perna, patura, scent of a woman, amelie, a beautiful mind, muzica lenta, profunda, tare , sentimente, dor, perfect day, because youre gorgeous, over the rainbow, porcelain, swing, alternativ, folk, queen, ras usor, tare, cu lacrimi, suras profund , cu capul altundeva, pasiune, mesaje, scrisori, dor, gelozie, cearta, impacare, sunet de pian, cantec de lebada, vacanta, excursie, fereastra, castel, sighisoara, mare, plaja, vama veche,hotel, motel, cort, sac de dormit, oriunde, oricand, aeroport, milano, venetia, paris, roma, california, restaurant italian, mexican, obscur, traditional, masa cu lumanare, paste, mancaruri picante, dulci, dulci si picante, miros de busuioc, oregano, guma cu scortisoara, pepene galben, primavara, verde, crud, flori multe si mici, zambet, soare caldut, copaci infloriti, vant, petale, la tara, cirese, vara, intinsi pe iarba-n parc, cald, umeri goi, sandale, pantaloni trei sferturi, aligote, smochine si curmale, ploaie de vara, miros de praf, toamna, miros de gutui, pulovere, soba, ploaie, tristete, durere, lacrimi, pumni stransi, iarna, frig, foarte frig, calm, zapada, multa zapada si frig, stele albe, cer vanat, soara dupa perdea, vin fiert, sarbatori, cozonac, copii, noul an, par lung, scurt, drept, ciufulit, sapca,ochelari de soare………mereu speranta de mai bine.

Notiuni de si despre iubire si ar mai fi…toate astea imi amintesc de momentele cand simt cu adevarat ca iubesc, ca traiesc si ca merita sa mai traiesc inca o perioada lunga pentru o clipa ca asta. Nu stiu daca sunt rare sau dese ..in fond cine le numara …?! Dar cert e ca imi sunt foarte profunde, le pot trai luni, ani, zile, sau o clipa…….”carpe diem”- atunci, pentru ca merita imi zic si pentru ca in cautarea fericirii merita sa alergi toata viata, urci pante, te arunci in rapa cea mai mare in haul cel mai negru, te zbati, te fortezi….esti fidel sau amantul perfect, saruti sau esti sarutat, imbratisezi sau esti imbratisat cand iubesti sau mai ales cand esti iubit te simti destept, frumos, civilizat, curat, pur, inocent….si culmea toti te fac prost…..- Daca toate astea sunt prostii inseamna ca merita sa fiu prost toata viata!

“People are strange when you’re a stranger..................”

face parte dintr-o serie de mici povestiri auzite de la unu' şi altu', care l-au cunoscut sau au auzit de la alţii că l-ar fi cunoscut pe cel mai mare mincinos. eu unu, nu cred ca a existat asemenea om dar minciunile sunt opere de artă.

omul nostru era columbofil şi avea cea mai frumoasă pereche de porumbei ever, cei mai frumoşi (observaţi repetiţia pentru a accentua esteticul) şi mai deştepţi porumbei.
omul nostru îi ducea la concursuri, la toate întâlnirile columbofililor din românia şi bineînţeles toată lumea îi admira. aveau şi ineluş de aur la picior gravat cu numele porumbelului şi numele crescătorului.
deşi erau vremuri de restrişte, situaţia precară a crescătorului român de porumbei din comunism tot mai găsea câte ceva să le dea de mâncare - vorba aceea erau cei mai... porumbei.
într-o zi a venit un francez la crescătorul de porumbei, el statea lângă paris şi s-a dus zvonul prin europa că este unu în românia care are cei mai deştepţi porumbei şi cei mai frumoşi. bate la uşă francezu' şi direct după prezentări îi spune omului nostru că el vrea să îi cumpere porumbeii şi îi oferă şi un preţ pe măsură. omul nostru că nu şi nu , că porumbeii lui sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi şi că oricum dacă îi vinde ei sunt atât de dresaţi încât dacă scapă de la francez vin înapoi la el. francezu mai plusează şi românu îi dă francezului minunata pereche de porumbei.
dupa 3 zile cioc-cioc-cioc la uşă - cine să fie? porumbeii au scăpat de la francez şi au venit înapoi acasa. după o săptămână vine şi francezu să îi ia înapoi dar de data asta plăteşte încă o dată preţu' (doar românu' îi spusese că aşa stă treaba).
îi revinde şi trec trei zile cioc-cioc-cioc la uşă - cine să fie? din nou porumbeii, din nou se întoarce francezu' negru de supărare. îi cumpără din nou şi pleacă.
trece o saptămână, trec două, trece o lună, după trei luni cioc-cioc-cioc la uşă -cine sa fie? porumbeii!!! s-au întors pe jos de franţa pentru că le tăiase aripile francezu' -iaca 2 centimetrii aveau batăturile in pingele.

nu cred că era nevoie de încă un blogăraş pe internet, asta cred eu despre mine, dar am şi eu dreptul la o parere despre societate, cultură, evenimente, sport, artă, flori, fete şi băieţi, melodii şi cântăreţi.
cred în diversitatea de opinii, cred în libertate şi democraţie (din punct de vedere al teoriei şi nu al aplicării), de aceea orice parere (comment) nu va fi cenzurată - e dreptul fiecăruia să spună ce vrea, să imi spună dacă şi cât sunt de prost.
imi place să cred că sunt un bun critic şi un bun evaluator, dar nu ma bag în treburile altora sau acolo unde habar nu am. apropos de asta chiar exista o poveste foarte interesantă legată de evaluare - a existat un pictor care şi-a expus opera în piaţa mare astfel încât părerea societăţii să fie o critică pe masura, un cizmar aflat in fata picturii la fel ca mulţi alţi gură-cască a remarcat că o sanda din piciorul unuia din pictură nu era conformă cu realitatea, pictorul după ce şi-a primit critica a retuşat greşala. cizmarul nu s-a lăsat şi a început să comenteze referitor la cum este pictat tabloul, cum arată peiasjul şi personajele.. "cizmarule, până la sanda!"- şi asta a rămas o replică celebră- adică opreşte-te unde nu-i treaba ta dar acceptă critica chiar dacă ea vine din partea unui cizmar.
nu imi plac lupii moralişti!
"Nunc est bibendum" (acum hai sa bem).