bogdanets' blog

carbonsin copsa mica producea negru de fum in perioada comunista.
cum credeti ca era orasul copsa mica? negru de fum bineinteles.
plantele, animalele, oamenii din copsa mica? la fel de negrii
primaria, spitalul, scoala si politia - negru, negru, negru
cea mai frumoasa zi din an? prima zi de iarna cu zapada
de ce? pt ca totul era alb si... logic...nu mai era negru!
cea mai urata zi din an? restul de zile de dupa prima ninsoare
echipa de fotbal "as amicii copsa mica". va las pe voi sa ghiciti ce culoare avea echipamentul.
oare cum era o nunta in copsa mica? sau oare cum arata mireasa in copsa mica?, pt ca despre inmormantari totul este destul de clar: culoarea funebra o gaseai peste tot.
povestile spuse de bunici copiilor, in care se descriau pajisti verzi, ape limpezi, cer senin, iele care danseaza in vesmintele lor alb transparente...in copsa mica asa ceva...era peste putinta sa iti imaginezi.
universul monocrom al copiilor le oferea imagini doar cu stafii, umbre, un furnal si oameni ce vin acasa de la munca cum altfel decat...murdari de fum, toate aceste sub un cer far' de stele intr-o camera goala, cu un calorifer rece si cu peretii plini de igrasie.
doar doua lucruri aveau culoare in copsa mica: dintii copiilor spalati de dimineata cu pasta " super cristal" si cele doua degete ale ginecologului!

in drumul spre tarile calde un mare stol de flamingo a aterizat pe helesteul de langa sat! ciudate fapturi ! l-a asta s-a gandit pentru prima data omu nostru! i-uite fratili meu batlani rozalii! dupa cum bine stiti, situatia taranului roman din vremea activistilor de partid, a pionierilor veseli si a soimilor portocalii era daca nu imputita cel putin cacacioasa. painea de 1kg venea rar la bacanie, trebuia mai degraba sa astepti pana vin ai de la oras cu franzelele(pe vremea aia faceau comert cam cu orice sa poate baga intr-un sac), dar si aia vindeau painea cu 25 bani pana la 1 leu mai scump. carnea ioc, nada, rien, nicht, none etc nu gaseai nici mort si vorba aia...sa-ti omori orataniile sau patrupedele din curte care produceau- mai un lapte, mai un ou, mai cacareze...etc nu se cadea sa faci. tot ce puteai gasi la alimentara comunala era: peste oceanic, peste oceanic, peste oceanic in conserva (piramide), mazare la conserva (munti) si pasta de tomate (restul magazinului si tot depozitu). asa ca egretele,batlanii, gastele alea cu picioare subtiri , gat lung si roz trebuiau sacrificate numaidecat pentru imbuibarea taranusului roman. problema mare era ca nu prea te puteai apropia de ele, pusca nu avea decat vanatoru – dar pana la ocolu silvic era de mers...mult si la o adica de ce sa imparti pasaretu cu altii? creaturile astea holbate si cu cioc imens zburau pe partea cealalta a helesteului cum incercai sa te apropii de ele la mai putin de 7-8 metri. era sfarsit de noiembrie, campurile arate, stufu, ‘nalt si uscat si se auzea taiat de lemne, deh, oamenii se pregateau de iarna... mare i-a fost mirarea acestui om cand s-a trezit de dimineata si totul era alb in jur, drumu cu polei si geata pe copaci chiciura si helesteu bocna. a zambit malefic, ochii ii luceau, si-a luat unealta cea mai draga si s-a dus pe helesteu. a cosit piciorusele inghetate de la flamingo care ramasesera priponite in gheata si dupa ce si-a umplut caruta cu pasaroi roz a plecat catre casa. toata iarna a dus-o bine... si-a pus si carne la borcan!

omu nostru si-a dezvoltat o noua pasiune pentru sportul cu bolizi fiorosi, visa in fiecare zi la mihai leu, titi aur, eugen ionescu-cristea, dorin motoc, etc visa viteza in coasta, macadam, speciale, pit stopuri etc. pentru a-si indeplini visul era necesar ca sa obtina permisul de conducere, asa ca s-a apucat sa invete. invatand si-a dat seama ca a facut o pasiune si pentru scheme grafice cu intersectii, scheme cu politistu care ridica un brat sau care face semnal cu bastonul luminos, intrebari care ii pun in incurcatura chiar si pe profesionisti privind remorca sau greutatea pe osie, in acelasi timp a luat la buchisit singurele carti “cu greutate” existente in acea perioada: manualul de depanare dacia 1300 cu motor francez si manualul de reparatii pentru mobra si hoinar. la scoala de soferi a fost invatacelu lu’ unu nea petre care era cunoscut peste tot chiar si pe la el la bloc ca mare atotstiutor in ale masinilor (tipu ala de maistru incruntat, cu manutele grasute si murdate de negreala, murdar pe la bot pt ca a suflat in jigler, si care se uita urat la tine si te cearta de zece oricu celebra: - ce i-ai facut bai copile?… iar ai mers cu ea ca nebunu!...) in timpul cursurilor din poligon omu nostru a fost felicitat de toti indrumatorii pentru realele “skill”-uri care ieseau la iveala dupa orele petrecute in cockpitul daciei 1310. dupa 2 luni de training asiduu, cu rugaminti la diferiti prieteni de-ai lu nea petre sa faca ore in plus, cu toate chestionarele facute perfect chiar de doua ori, cartea cu cele 1000 de intrebari era rupta la colturi de cat de “muncita” era, a venit vremea examenului:
rezultatul – a picat examenul!!!
ce s-a intamplat?
la proba din poligon, a facut un traseu excelent si a scos un timp record, a fost chiar felicitat de maiorul care supraveghea executarea misiunii ofiterilor de politie in cadrul examenului auto cu soferii civili, indemnandu-l ca dupa terminarea tuturor probelor sa se inscrie la examenul pentru soferi de coloane oficiale. apoi a urmat dezastrul… examenul de traseu – pe toata ruta s-a comportat exemplar politistul felicitandu-l de nenumarate ori pentru alegerile facute in trafic si chiar in discutiile pe care le-a avut cu ofiterul i-a sugerat cateva posibilile schimbari pentru fluidizarea traficului in anumite zone si chiar amplasarea de noi treceri de pietoni in dreptul pietei sudului. aproape de finalizarea examinarii politistul l-a indemnat sa “ o calce” iar la o curba luata mai in ac de par organul a zburat din masina. s-a salvat pt ca a reusit sa se prinda de bara de deasupra masinii de care statea agatata sigla galbena cu specificatia “scoala”. martorii spun ca din cauza vitezei ,politistul, falfaia ca drapelul.
pacat totusi ca la examenul scris a luat la grila 27 de puncte din 26 posibile (1 punct i-a fost acordat numai lui special pentru caligrafie).

s-a dus vestea prin sat, pe unde-si petrecea omu nostru concediile, undeva in baragan, ca in padurea de langa sat a aparut un monstru de mistret care face ravagii in gospodariile de langa padure.
curajos din fire si cu putina nebunie si spirit de aventura, omu nostru isi ia toporu si merge dupa mistret.
intra in padure si...nimic. liniste, calm, soarele batea printre frunze, ferigi, muschi, licheni, frunze moarte...
omu nostru hotarat se duce in inima padurii sa ii caute "cuibul" bestiei cu ochii oteliti si coltii de argint - ba nu de argint ca asta-i a lu' doinas...deee..fildes..cred ca merge.
la un moment dat de dupa un tufis apare bestia...se privesc, isi indereapta spatele omu nostru, bestia grohaie asurzitor, omu nostru scuipa-n palme si strange tare de coada securii.
bestia il loveste cu putere...dar in cadere omu nostru ii infige securea-n teasta. mistretul urla de durere, si fuge de mananca pamantul izbindu-se de copaci si tufisuri si dispare in padure.
nimeni n-a mai vazut bestia de atunci ...pana intr-o zi.
mistretul era o scroafa de 150 kg poate mai mult si a fost zarita tot de omu nostru un an mai tarziu cand se plimba prin padure ca sa fotografieze niste veveritoi cu aparatul lui "smena" nou-nout.
a recunoscut-o pt ca inca scroafa avea infipt toporu-n teasta si dupa ia inca vreo 4 purcelui si ei cu niste securi mai mici in testele lor micute.

de craciun toata lumea primeste cadouri.bineinteles si omul nostru primeste un cadou pe masura asteptarilor. un cadou de 4 m latime si 4 lungime invelit in hartie mov. nu prea era loc sub brad, sa il puna, asa ca il muta direct in sufragerie.ora 12, 25 decembrie. omu nostru deschide fericit cadoul primit de la rudele venite de la dorohoi. mare i-a fost mirarea cand a vazut exact ceea ce isi dorise! de 4 ani tot cauta asa obiect. un dulap din lemn de trandafir masiv. o minune! incrustat cu un vanator si pusca lui belgiana cu cocos, pe usa cealalta un stol de rate salbatice care incearca ,degeaba, sa iasa din bataia pustii, pe laterale doi cerbi care se lupta cu gigantele coarne si trei ursi care incearca sa rostogoleasca un bustean. o minune! trei zile l-a tot mutat prin casa pana i-a gasit locul potrivit. in sfarsit dulapul statea unde trebuia. acum omu nostru dupa o scurta admirare de circa 3/4 ora ia o carpa umeda si sterge dulapul din lemn de trandafir.
mare a fost minunea cand s-a trezit de dimineata si a vazut dulapul inmugurit.

iata ca a venit vremea ca omu' nostru sa faca armata, sa-si serveasca tara si sa se umileasca in fata tuturor cacanarilor tablagii din armata. sus, jos, pas inainte, plantoane, sectoare, sa traiti! am inteles! va aliniati! etc..intelegeti sper conditia soldatului din cazarma, ciclul unu in fata veteranilor din ciclu 3 sau a gradatilor permanenti ai unitatii.
iata ca dupa ce a trecut perioada de instructie implicit si umilirea oricarui soldat, inainte de juramant, ca sa ii antreneze pe soldati, superiorii decid ca soldatii sa faca un mars lung pana la prima padure.
ajunsi la padure soldatii se intind pe iarba, sa-si mai traga sufletu dupa atata umblat cu toate acareturile in spate.
intins in iarba omu nostru se relaxa; atat de mult s-a relaxat incat in 2 minute a adormit...nu inainte de a-si lega pm-ul de o craca in pom.
dupa doua ore de slafan adanc soldatu se trezeste odihnit nemaivazand pe nimeni prin preajma...isi ia pusca mitraliera si intr-un mers mai rapid se indreapta spre unitatea militara.
inainte de a iesi din padure aude un mormait prelung... asa cum il stim deja mare iubitor de animale (crescator de porumbei, marinimos cu iepurasu accidentat )se indreapta dupa mormait spre urs.
gaseste o ursoaica tavalindu-se de durere.
lasa pusca si toate acareturile inutile ce trebuia sa le poarte in marsu respectiv pe el si incepe sa cerceteze corpul ursoaicei sa vada de unde pleaca durerea.
intr-un final descopera o aschie in laba ursoaicei si fara prea mare chin o scoate si o arunca. ursoaica o ia la goana prin padure bucuroasa ca a scapat de chinuri.
a doua zi la poarta unitatii este chemat soldatul nostru.
ajunge la poarta si ce sa vezi!! ursoaica il astepta cu doua cosulete unu de fragi si unu de mure in semn de multumire pentru ca i-a scos aschia.

omu' nostru gonea ca un nebun, cu masina lui dacia 1300 cu motor francez, masina buna dealtefel daca vara ii bagai un carton la capota sa se raceasca motoru, iar iarna acelasi carton la radiator dupa ce ai suflat gheata din jigler. spun gonea ca un nebun pe un drum de tara, prin hartoape si pe macadam reusind astfel sa ii umple de praf pe curiosii sau pe curioasele iesite la porti indiferent de varsta, dinti in gura, sorţ, mestecatori sau nu de paine neagra.
in fata masinii apare ca o naluca, o aratare alba imaculata cu urechi lungi.
ce sa mai omu' nostru speriat claxoneaza (vorba aceea avea cu ce dom'le, caci claxonu' era des folosit pentu a chema vorba lu' deparateanu pe: " ale satului mari fete/ fara ghete/" ce "ies la garduri pe-nserat..."), aratarea alba imaculata cu urechi lungi nu se sperie si top top incearca sa se indeparteze din calea lui sebastien loeb autohton si ceausist ce conducea un bolid autohton care cu siguranta nu avea puse la pit stop anvelopele potrivite pt drumu de tara.
asa ca ... poc se aude in interiorul autovehiculului...urmeaza o frana lunga bolovanii sar de pe drum si lovesc puternic gardul unui vecin care nu era la poarta ci in curtea din spate fierband borhotul in alambic pentru a-si face mult placuta si mirositoarea slibovita.
omu' nostru coboara din masina si vede intins si chircit de durere un iepuras.
marinimos cum era din fire si mare iubitor de animale (ve-ti vedea si in alte povestiri) rupe camesa de pe el face doua fasii lungi si iute iute bandajeaza labuta iepurasului apoi fuge pana la primu copac si rupe un cracan micut (ideal pentru a-ti face o prastie - cei ce si-au confectionat una stiu cine nu arata ca litera Y) pe care il pune sub labuta superioara a bietului animal. fericit ca a reusit sa il bandajeze si totusi mahnit de isprava facuta se urca in masina si porneste bolidu'.
inainte de a pleca mai trage un ochi in retrovizoare sa vada ce face iepurasu si ce sa vezi: iepurasu statea in fund proptit in cracan isi lua la revedere cu labuta bandajata si cu lacrimi in ochi.

omul nostru a dat pe vremea domnului cu gura stramba de ne veghea la fiecare ora de deasupra tablei, de niste chile' de aur mostenire de la o bunica decedata. kilogramele de aur , nu erau in lingouri, nu erau in cocosei sau salbe ci in inele, lantisoare si diferite acareturi de pus la gat, mana si urechi. problema era ca pe vremea aceea nu era prea legal sa detii miraculosul element de culoare galbuie din tabelul lui mendeleev - vezi Au - grupa 11 IB, asa ca pentru gasirea si pedepsirea celor ce intrau in posesia aurului, functionau doua institutii celebre in acea perioada anume: securitatea si politia economica sau cum i se spunea in mediul rural ilicitu'.- pentru profani in materie de drept- ilicit reprezinta > "neconcordanta unui fapt sau act, a unei conduite, cu prevederile legii si cu celelalte norme de convietuire sociala". asa ca omul nostru gasit de securitate (informatorii erau multi pe vremea aia) este cautat de ilicit'. intr-o zi ilicitu' apare la poarta lui. si incepe scotocirea - haine aruncate, tencuiala sparta, batut in teava si in soba, cautat usi false etc la fel ca si perchezitia intr-un imobil facuta de cei de la criminalistica. nimic, nimic.
catutat in grajdul animalelor,in wc, dar orice cautare era sortita esecului... intr-un final au descoperit aurul, l-au pedepsit pe detinatorul elementului miraculos cu niscaiva ani de puscarie.
intrebarea fireasca este unde era aurul?
- omul nostru topise aurul si il transformase in dinti, pe care i-a pus in gura porcilor si nu l-ar fi gasit ilicitu' daca nu stateau porcii in cur si radeau de militieni.

face parte dintr-o serie de mici povestiri auzite de la unu' şi altu', care l-au cunoscut sau au auzit de la alţii că l-ar fi cunoscut pe cel mai mare mincinos. eu unu, nu cred ca a existat asemenea om dar minciunile sunt opere de artă.

omul nostru era columbofil şi avea cea mai frumoasă pereche de porumbei ever, cei mai frumoşi (observaţi repetiţia pentru a accentua esteticul) şi mai deştepţi porumbei.
omul nostru îi ducea la concursuri, la toate întâlnirile columbofililor din românia şi bineînţeles toată lumea îi admira. aveau şi ineluş de aur la picior gravat cu numele porumbelului şi numele crescătorului.
deşi erau vremuri de restrişte, situaţia precară a crescătorului român de porumbei din comunism tot mai găsea câte ceva să le dea de mâncare - vorba aceea erau cei mai... porumbei.
într-o zi a venit un francez la crescătorul de porumbei, el statea lângă paris şi s-a dus zvonul prin europa că este unu în românia care are cei mai deştepţi porumbei şi cei mai frumoşi. bate la uşă francezu' şi direct după prezentări îi spune omului nostru că el vrea să îi cumpere porumbeii şi îi oferă şi un preţ pe măsură. omul nostru că nu şi nu , că porumbeii lui sunt cei mai frumoşi şi cei mai deştepţi şi că oricum dacă îi vinde ei sunt atât de dresaţi încât dacă scapă de la francez vin înapoi la el. francezu mai plusează şi românu îi dă francezului minunata pereche de porumbei.
dupa 3 zile cioc-cioc-cioc la uşă - cine să fie? porumbeii au scăpat de la francez şi au venit înapoi acasa. după o săptămână vine şi francezu să îi ia înapoi dar de data asta plăteşte încă o dată preţu' (doar românu' îi spusese că aşa stă treaba).
îi revinde şi trec trei zile cioc-cioc-cioc la uşă - cine să fie? din nou porumbeii, din nou se întoarce francezu' negru de supărare. îi cumpără din nou şi pleacă.
trece o saptămână, trec două, trece o lună, după trei luni cioc-cioc-cioc la uşă -cine sa fie? porumbeii!!! s-au întors pe jos de franţa pentru că le tăiase aripile francezu' -iaca 2 centimetrii aveau batăturile in pingele.