tinicheliii , zdranganeliii

domnule draga,
sambata, m-am deplasat pe bulevard la targu de lucrusoare vechi ale aristocratilor snobi.
aveam nevoie de asa ceva... la targ gasesti tot ce nu vrei, tot ceea ce ai aruncat dealungul timpului, tot ce ti-au aruncat parintii dealungul timpului, tot ce ai vazut la bunicu'-n pod dealtfel targu de antichitati trebuia sa aibe sloganu:
ai avut? - ai pierdut? - ce ramane de facut? - vino la targu de lucruri vechi sa-l recuperezi!
tractorase, motorase, ace, brice si carice, bonibon, sandy belle si topi top - de toate pentru toti si intr-o cantitate mai mult decat suficienta.
asadar - am vazut:
una bucata porc mistret (1m lungime - mai degraba copil de mistret) impaiat - wow, cine nu si-ar dori un astfel de exemplar!!! dupa o scurta negociere am obtinut pretul de 400 lei (un boier anticaru..., zi si tu!); nu l-am luat, pentru ca nu stiam unde sa il pun... pe tv'eu, nu, acolo sta pestele albastru de stica pe macrame', in hol...nu, ca nu se pupa cu stergaru si oala de lut de pe perete... hmmm cert e ca grigore antipa ar fi fost invidios ca am un asemenea exponat. maestru anticar dupa ce m-a consultat din priviri si m-a masurat de sus pana jos ca sa se asigure probabil ca sunt un cumparator cu staif si un fin cunoscator a salbaticiunilor imbuibate cu paie 'ntransele , m-a asigurat ca nu ii cade paru' mistretului. asta ar mai trebui sa si naparleasca, ori sa alerge prin casa si sa lase paie pe covor!
am mai vazut una bucata anticar, cu joben, in frac (olecuta ca mic de dumnealui), bracinarii cu vipusca de saten (un pic cam mari - il strangeau la subrat - adicatelea mon cher cu jlitu' la buric), era atat de interbelic si autentic maestru asta cu par alb/dalb incat m-am intrebat daca se vinde pe el sau l-au adus pe post de reclama la hamurile de cai mascati.
am vazut oale de lut, fuior, oale si ulcele, diferite dispozitive arhaice pentru torsu lanii, mulgerea vacii, facerea si desfacerea 'copirisilui de pe casa, furca pt urcat nucile-n pod, toate acareturile parca luate de la muzeu' taranului roman de care te poti lipsi si pe care in eventualitatea achizitionarii lor nu isi gasesc nici o utilitate, nici macar una estetica.
- cum ar fi: "am pus putina asta de lemn langa plasma-n living ca sa moara taranii de oftica!!".
vand coarne cerb, vand craniu de batal si coarne de muflon - cine mai doreste cine mai pofteste - acum sincer, unde dracu le mai pui si p alea? ce mama dracului sa faci cu bogatiile osoase ale unui caprior sau a unui berbec? asezata pe un perete-n veranda ca sa stie lumea de la intrare ca a intrat in casa unui vanator desi ei isi vor da seama imediat ca au intrat in vestul salbatic al unor prosti care au si aere de robin hood.
insigne cu jocurile campenesti ale judetului alba - unde si de ce sa le porti pe astea? esti mandru ca faci parte din breasla colectionarilor de insigne si tocmai asta-ti lipsea pentru a-ti intregi colectia? ce vor spune ceilalti emo kids cand atasezi pe ghiozdan insigna miraculoasa alaturi de cele cu smile, tokio hotel si panic! at the disco?
vand masa si doua scaune din marmura - curiozitatea a depasit orice frontiera - nu mi-am putut explica de unde le avea? de la ce biserica sau din curtea carui domnitor? unde le-a tinut pana acu (in niciun caz la bloc)? cum le-a adus (aveau aprox 1 tona fiecare)si cum le duci acasa (in caz ca le cumperi)?
eram absolut sigur ca la carti vechi nu se inghesuia nimeni. de ce? pai exista can-can, ciao!, libertatea si alte scrieri colorate si pline de informatii "utile"; la ce iti trebuie sa cumperi droit civil din 1894?
vand sabie de ofiter, stilet, petlite, decoratii, grade miltitare - prietenu meu danets vinde bunic batran care a facut razboiu' si a venit si pe jos de la stalingrad, iti poate povesti o serie world war II de pe national geographic traita live!
antichitati sunt peste tot, la tine-n debara, la bunicu-n pod, pe taraba in mijlocul orasului, la tine in scoala, in parlament... nu conteaza cine si de ce la vinde important e cine si de ce la cumpara.
scot la vanzare un cartof uscat si un borcan de muraturi de la revolutie!

Blogger Template by Blogcrowds