papion si voal

intro:
nunta - simbolul inceputului.
face parte din cele trei ritualuri importante in viata alaturi de botez si ingropaciune. sufletele pereche inainte de a-si gasi linistea in sanul unei familii trec printr-un ritual civil, bisericesc si laic.
casatoria in drept reprezinta uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata in concordanta cu dispozitiile legale, in scopul intemeierii unei familii si reglementata de normele imperative ale legii.
din punct de vedere religios casatoria reprezinta actul randuielii cand robul lui dumnezeu cu roaba lui dumnezeu se cununa in scopul dat de a :creste si a se înmulti si a umple pământul si sa-l stapaneasca.
din punct de vedere laic casatoria insemna plecarea mirelui in caruta cu bradu dupa el aruncarea ligheannului cu apa-n drum, ajungerea la casa miresei (in prealabil ea plangea-n perne si se roaga de masa si tasu sa nu o dea) o ia si de atunci ea trece in proprietatea lui, bineinteles dupa petrecerea cu vin si lautari +,- dansu' cearceafului unde era cazu'.

cuprins:
nu am sa ma leg de latura dreptului familiei sau prevederile codului civil asupra acestui act de uniune, nu am sa comentez partea religioasa pentru ca tine de traditie, cutuma, e minunat si pentru ca e la fel ca-ntodeauna si pentru ca are farmecul ei, desi degeaba au incercat tovarasii sa se lepede de el.
am sa comentez cam ce am vazut eu pe la nunti si cum m-am simtit.
nunta presupune pregatiri cu mult timp inainte - mirele si mireasa aleg localul, care de cele mai multe ori are o denumire occidentala spirit of love si unde gasesti wc-ul plin de spirit of pain si cu chelnerii care au spirit of hai sictir.
sau restaurante rustice unde nus de ce dracu toti te fura, ba la chifle, ba la vin, ba lautarii care canta ce vor ei nu si ce vrei tu si unde chelnerii incep tot timpu cu "deci" si "n-avem sefu'd-asta". saloanele au la mese scaune inalte, daca ai parte de ciorba la nunta e ca si cum ai manca-o de pe genunchi (ai 80% sanse sa iti murdaresti pantalonii iar ceilalti 20% sunt pastrati pentru camasa, cravata, sacou. mesele sunt dreptunghiulare, ori e lunga si singurul om ori singura pereche pe care il/ii cunosti stau pe diagonala de tine poate sa fie si exact pe diagonala cand tu stai pe colt pt ca ai venit singur si nu aveau cu cine sa te puna la masa si ei pt ca au venit tarziu; ori locurile la masa sunt prost puse: masa de 4 locuri, fiecare pe latura lui si cu coatele facem un dans al bucuriei stand jos, ori 3 pe o parte 3 pe cealalta si cate 1 in capul mesei negasind niciodata solutia buna de a sta "cumva" la masa sa ne si intelegem.
trebuie sa mai adaug aici aranjamentele - celebrele inimi impreunate, verighetele impreunate sau initialele mirilor din baloane purpurii ori auriul cel mai stralucitor care se potrivesc mereu cu sala verde, bej, sau albastra.
fetele de mese patate sau cu gaurica. de cele mai multe ori in dreptul tau e lumina difuza sau palpaie un bec incontinuu.
muzica - de cele mai multe ori volumul e exagerat si cand face pauza muzicantul sau dj-ul, atunci auzi cum se urla "ce-ai zis?!! ce?!! e la toaleta!!". melodiile cele mai diverse dar nicio nunta nu scapa de : gasca mea, el meniaito,la cucaracha, gipsy kings mix, brasoveanca, si mai sunt vreo 6-7 dar acu nu imi vin in minte pentru ca am mintea tulbure nu de la alcool ci pentru ca am stat pe scaunul mortului la nunta - cum nu stiti? e scaunul celui care sta langa boxa cea mai mare!
cand e muzica asa tare mereu aud doar aceasta replica, de la cei mai in varsta: - ce se mai distreaza tinerii!!!
nunta cu m.c.(i se mai spune si staroste, poate fi si dj si fotograf in unele cazuri) e fantastica - de entertainer ai nevoie la nunta, el stie tot, el te urneste, te ridica de pe scaun, spune "tatal nostru" la inceputul nuntii, face glume, e in capul cozii de dansatori care se tin de sold, are puterea microfonului pe care il foloseste cum vrea, in ce scop vrea, si de cate ori vrea- hmm minunat!
rudele de la tara - trebuie neaparat sa stea cu tine la masa, sa te analizeze si cu ele sa ai cele mai neobisnuite discutii din viata ta: pretul la orzoaica, domesticirea potarnichilor, explicarea faptului ca ceea ce au vazut ei din tren nu e fasole ci hamei (ahh, fasolea nu creste de 4 m, mancati-as!!), minerii n-au venit sa planteze panselute.
pitipoanca de nunta - privita cu invidie si dispret de toate celelalte muieri, etichetand-o ca :curva, toapa, cine a imbracat-o si p-asta, cine masa-n cur a invitat-o, ia uite cum a venit si asta imbracata!!, admirata de clasa barbatilor cu burti mari si cu camasa scoasa din pantaloni care abia asteapta sa ii sufle la ureche propuneri mai mult sau mai putin libidinoase.
cocardele - de cele mai multe ori sunt din plastic, au forma de floricica seamana bine cu alea de le are fata moarta si nemaritata pe cap, dar tu esti obligat sa le porti la rever si cu mare ciuda te uiti la nasa, nasu , si insurateii care au o fleasca cat doua maini de taietor de lemne din pene de gasca in acelasi loc.
banii la rever - no comment.e prea mult pt mine
plicurile - nimeni nu are un plic in plus, sau ti se pune pe masa dupa momentul artistic ar taierii tortului, de parca ar vrea sa iti spuna: hai frate ja la tine acasa! marca banu' la baiatu'! in contrast cu ideea - trebuie sa ne bucuram cu totii ca am fost invitati sa bem si sa mancam pt ca s-au casatorit xulescu cu zeta!
manelele - desi nu am reusit sa admir performantele artistilor manelisti prea mult, vreau sa spun ca in momentul cand "baga guta sau salam" toata lumea se feliaza! toata lumea are sabie de samurai in loc de mana si isi loveste nevasta, prietena sau mireasa peste cur! nu inteleg?! cere-i treaba? poate-mi explica si mie cineva !!! la fel nu inteleg ce e aia ciorba de potroace!! unde pot si eu sa mananc o astfel de ciorba pt ca eu am ratat-o?!
la muzica tiganeasca sau pe manele n-ai cum sa nu vezi o duduie care si-a lepadat slapii la masa si danseaza in picioarele goale, avea slapi pt ca o "omorasera pantofii cu toc cui" - explicatia: de la high class la satra e decat un pas.
momentul predarii banilor in plic - casa de piatra! (de ce de piatra?!?) iar ei imi spun - sper ca te-ai simtit bine! cum ar fi sa le zici, ba frate - il stii pe varu tau de la dorohoi? da! e afla ca a varsat o carafa de vin pe nevasta-mea! in rest totul a fost ok!
domnisoarele de onoare - sa mor daca le vad rostu', eh frate am observat ca alea se distreaza cel mai tare - de ce? habar n-am? poate ma lumineaza cineva... sunt inca multe necunoscute pentru mine in legatura cu nunta.
nunta e definitia perfecta a acceptarii - de ce acceptam? din obligatie, din imitatie sau din admiratie ori interes. din obligatie sau interes pt ca de...e sefu' sau e prietena ei cea mai buna, din imitatie ori admiratie pentru ca "intr-o buna zi voi fi si eu mireasa" si "tu trebuie sa imi cumperi o rochie la fel de frumoasa!".
concluzie:
daca e nunta voastra, aveti grija la detalii!!

Blogger Template by Blogcrowds