bogdanets' blog

in curtea spitalului municipal am gasit urmatorul anunt:

"sf. vasile" din com. afumati, judetul ilfov
ofera supraveghere si ingrijire
permanenta, asistenta medicala
24/24, 3 mese/zi, 2 gustari, camere
de 2,3 si 4 persoane, curte
primim cu alzhaimer
dementa mixta, diabet,
schizofrenie, fracturi
pret xxxx ron/luna
VA ASTEPTAM CU DRAG!
contact: 021xxxxxx
site: www.xxxxxxxxx

asta imi aduce aminte de un banc care suna cam asa:

soacra unuia face un atac cerebral si cade pe covor, asta innebunit suna repede la apelul de urgenta; in cateva minute vine salvarea si o ia. ajunge si omu la spital dupa ceva timp. la o ora dupa ce a intrat in camera de garda soacra astuia, iese doctorul sa vorbeasca cu ginerele doamnei cu atacu' cerebral.
am doua vesti una rea si una buna cu care sa incep?
tipic romanesc omu pune raul inainte deci: cu cea rea
soacra dumneavoastra a suferit un atac cerebral dar este in viata dar de acum inainte trebuie sa o ingrijit foarte atent, adica: trebuie sa ii cumparati un scaun cu rotile, ea nu mai este capabila sa vorbeasca asa ca trebuie sa fiti foarte atent cu ea, trebuie sa o hraniti cu mancare de bebelusi si sa ii schimbati scutecele de 3 ori pe zi si sa ii faceti toaleta.
omu' inebunit ii zice doctorului: doamne ce tragedie! nu inteleg ce veste poate sa fie buna acum pentru ca asta e raul absolut! deci care ar fi vestea buna?
doctorul zambeste si ii spune: eh, am glumit domnule, stati linistit ea a murit !

de Alexandru Macedonski

Mamei

Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,
Ca să viscolească-afară, ca şi azi, neapărat,
Iar copacii printre crivăţ la pământ să se aplece
Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.
Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile...
Moartea groaznică, ce-n umbră mulţumirea şi-o rânjea,
Îngheţată sărutare-şi-aplecase peste ea
Şi pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile.
Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmăşeală,
Vrând să şeadă pe un scaun, doborât de osteneală,
Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit,
Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată,
Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată
Printr-un ţipăt ascuţit.

Toţi îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'!
Se-ncercase, făr' să ştie, să mă scape de nevoi, --
Doctore, primi-te-ar sfântul, şi pe tine, doică, dracu',
Că mă nasc fără de voie nu puteaţi ghici şi voi?
Voi puteaţi băga de seamă, când cuprinşi de turburare,
Că de voie nu se iese încleştat de două fiare, --
Şi-mi făcusem datoria de-a voi să nu mă nasc...
Poate că trăisem încă într-această lume mare
Ce mă face ca să sufăr, ca să râd sau ca să casc.
Poate-mi aduceam aminte chiar de vieţile-mi trecute,
Care, bune ca şi rele, nu-mi fuseseră plăcute.
Poate cunoşteam ce este a trăi şi a muri,
Poate nu mai vream să intru şi să ies pe-aceeaşi poartă,
Poate că fugeam de viaţă, poate că-mi fugeam de soartă,
Poate vream în nefiinţă, o problemă-a urmări,
Poate n-adunasem încă de pe câmpul veciniciei
Toată iarba-nţelepciunii, toată floarea poeziei,
Poate nu-mi sosise timpul pe pământ să reapar,
Poate vream să nasc vreun rege, poate vreun bandit vulgar,
Poate vream târând în urmă o armată numeroasă
Ca să trag peste popoare brazda mea cea sângeroasă
Şi să renvieze-n mine Alexandru sau Cezar.
Poate vream să fiu vreun Neron peste-o altă Romă nouă,
Ca s-apar posterităţii cum şi el ne-apare nouă
Şi să-i las ca o enigmă caracterul meu bizar.
Poate vream să fiu, din contra, un cioban-nnegrit de soare,
Cu cămaşa desfăcută peste pieptu-i de atlet,
Şi să stau, cântând din bucium, într-a codrului răcoare
Pe când apele la vale, vorba lor şi-o spun încet.
Poate vream ca să fiu umbră, poate vream să fiu lumină,
Trăsnet care mistuieşte, aer, apă, fum, scântei,
Sau o floare ce pe ţărmuri de pâraie se înclină
Şi dă vântului, ce-i este amorez, parfumul ei.
Poate vream să fiu de toate sau nimica să fiu poate,
Poate chiar că niciodată să fiu om nu m-am gândit,
Să m-adun de pe tot locul, să fiu unul strâns din toate
Şi să-mi las nemărginirea ca să intru-n mărginit.
Şi ce luptă trebuieşte din ce sunt să fiu iar visul,
Şi ce crude suferinţe până ce să trec abisul
Ce desparte vecinicia de un trai şi lung şi mic;
Până ce uitând de lupta ce-o dusei cu nenorocul,
Să-ncetez să mai fiu timpul şi să nu mai fiu nici locul,
Şi să pot să fiu din toate fără ca să fiu nimic.
Părul meu de aşteptare o s-albească sau să cadă,
Ochii mei au să privească câte n-ar voi să vadă,
Pieptul meu are să geamă sub atingeri de dureri,
Corpul meu o să se plece cu încetul în ruine,
Mintea mea n-o să mai pună graniţi între rău şi bine,
Şi veninu-amărăciunei îl voi bea chiar din plăceri.
Cel puţin de-am şti ursita ce îndeplinim în lume,
De-am şti golul care-l umplem c-o făptură şi c-un nume,
Sau de-am şti de ce ne ducem, sau de-am şti de ce venim
Naştem oare pentru-a naşte, şi trăim ca să trăim?
Sau tot scopul nostru este să lăsăm mereu în urmă,
Prin copiii care-i naştem, alte umbre ca şi noi
Ce-n pustiurile vieţii, însemnează câte-o urmă
Ştearsă de furtuna vremii sau de alte urme noi?

Toţi îmi fură împotrivă într-acea fatală noapte,
Şi zdrobit de-mpotrivire m-am născut şi am trăit;
Dar nici Muzele pe-atuncea, legănându-mă în şoapte,
Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit.
Muzicile răsunară la botezul meu cu fală,
Şi părea că intru-n viaţă pe o poartă triumfală
Iar purtat între dantele, de-ofiţeri muiaţi în fir,
Mă plimbam din braţe-n braţe, fraged ca un trandafir.
Pare că fusese-o lume destinată să m-aştepte,
Şi că am de moştenire tronuri pe-ale căror trepte
Pun coroane seculare toţi feciorii de-mpăraţi.
A! batjocură amară!... Eu eram din condamnaţi,
Făceam parte din ocnaşii ce pe şubrede picioare
Îşi târăsc ale lor zile ca ghiulele-obositoare,
Şi de-aveam să urc, cu timpul, pe vreo culme radioasă
Ca şi eu să-mi aflu tronul, era tocmai pe Calvar,
Noapte, blestemată noapte, clipă rea şi nemiloasă,
Înfiereze-te azi plânsul ca şi râsul meu amar.


p.s.
azi implinesc 28 de ani, Macedonski ar fi avut 156
14 martie - ziua Pi